Copiii casei regale

copiii casei regale

Editura Tracus Arte, București, 2012

***

Cartea cuprinde 5 piese de teatru :
Copiii casei regale
Centru de Excelenţă, nominalizare UNITER.
Câmp de medalii. Piesa a fost premiată la Festivalul de Teatru scurt, Oradea, 1993.
S-a jucat la Teatrul de Cameră din Smolensk şi Chişinău (1995) în spectacolul „Teatrul Paradoxului” împreună cu piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I. L. Caragiale şi „Delir în doi, în trei …” de Eugen Ionesco. Regia Silviu Fusu.
S-a jucat la Teatrul Naţional Radiofonic în cadrul emisiunii „Dramaturgi români contemporani”, 2006, în regia lui Attila Vizauer, cu Florian Pittiş în rolul principal.
Omul-rândunică, pe numele său, Abel-călătorul
Pavilionul albinelor. Piesa a fost publicată în suplimentul cultural „RAMPA”, nr. 44/iulie 1995.

şi a fost nominalizată pentru Premiile Uniunii Scriitorilor 2012.

Despre piesa care dă titlul cărţii, Mircea Ghitulescu scria : ” A lucra cu asemenea simboluri culturale majore dovedeşte putere de sinteză şi interes pentru ce este mai bun în cultură. Indrăzneala viziunii, replica dură, seacă este cum nu se poate mai potrivită pentru un spectacol sau lectură publică“,
iar Elisabeta Pop scrie despre piesa “Cîmp de medalii” : “Poate cea mai teatrală dintre pie¬sele premiate. Imagini. Sugestii. Nu „indicaţii scenice”.
Puterea e un viciu — ne spune au¬toarea. Ne comunică acest lucru lim¬pede, dens, optând pentru o formulă scenică originală, nesofisticată. Re¬plica e esenţial dramatică, precisă, cuvântul are duritatea şi răceala diamantului. Nu lasă loc iluziei. Spaţiile propuse sunt închise. Maţe, rulote dezafectate, tuburi. Şi oameni-sandwich. Foşti Eroi medaliaţi; sub medalii bat inimi şi curge sânge.
Oamenii puterii şi purtătorii lor de cuvinte inutile şi găunoase nu se ştie dacă au suflet. Oricum el nu mai este de mult ,,ambasada viselor”. Singurul lor vis este să nu se oprească maşina de tocat. De tocat vieţi şi vise.
“.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: