Tag Archives: Michio Nakahara

Formes de sphère

Posted on

Où peut commencer la description d’une sphère ? Où se trouve le point de départ ? J’ai cherché quelques objets à la maison pouvant me donner une ligne de crédit pour ce début. J’ai choisi un petit calendrier que j’ai reçu – avec d’autre matériel- de la Jaxa  – l’Agence Spatiale Japonaise – suite à ma participation au projet du Poème en Chaîne sur l’Espace . La dernière partie du calendrier est une photographie de la Terre vue de l’espace cosmique , “Full Earth-Rise” réalisée en haute définition par la caméra de télévision  Kaguya (Selene). L’image de la terre est une sphère bleue. Le calendrier se tient près d’un rosier japonais, contre la fenêtre. Sur un petit bureau tout proche, est posé le livre de Michio Nakahara, “Message des Papillons”.


Dans le livre de Michio Nakahara, parmi les premiers haikus, ceux du Nouvel-An, et les derniers, ceux de l’hiver, deux d’entre eux contiennent une sphère. La première est “une boule de plumes, perdue”, la seconde est un “pissenlit”. En fait, je pense qu’il s’agit de la même sphère. La boule, tombée “pendant le temps où je dormais” , dixit le poète, se transforme en fin de compte en un pissenlit “effleurant l’âme de la poussière”. Un chemin. Une vie.  Read the rest of this entry

Advertisements

Focul din florile de prun

Posted on

Traduc în limba română cartea de haiku a lui Michio Nakahara, “Mesaj de la Fluture“*. Memoria volatilă a propriilor gânduri păstrează şi imaginile care nu pot fi traduse. Repet haiku-urile cu voce tare, ca într-o piesă, pentru a găsi nuanţele cele mai subtile.
Spectatorii mei sunt florile din pervazul ferestrei, linistea din casa, sunetul apei care fierbe pentru cafea.
Acum în zori, când scriu acest eseu, haiku-ul pe care l-am tradus, este acesta:

Mugurii de prun
de la casa scăpată de foc
se umflă

Iniţial tradusesem verbul “to swell”, a se umfla, a se intensifica, cu înţelesul verbului “to swallow”, a înghiţi. Îmi plăcea ideea că mugurii aceia de prun înghit focul, salvând casa. Dar verbul era totuşi, a se umfla, a se mări, a se intensifica. M-am întrebat de ce se umflă mugurii aceea de prun? Timpul firesc al înmuguririi este nu numai ceea ce se vede. Dincolo de el trebuie să mai fie ceva. Vroiam să văd fondul imaginii. La urma urmei înmugurirea este un timp “cald”, indiferent că ea este generată de un foc real sau metafizic, de un foc al iubirii primăvăratece sau de focul bărbăţiei. Şi am ajuns din nou la aceeaşi idee. Mugurii înghiţiseră focul salvând casa, şi focul acela din ei, intensificându-se, cerea să fie eliberat.
Aştept să văd primele flori de prun. Ştiu că focul înghiţit de muguri, captiv în ei, va fi eliberat în fiecare floare ce se va deschide.

Clelia Ifrim

* Michio Nakahara , “Mesaj de la Fluture“. Traducere în limba engleză de James Kirkup şi Makoto Tomaki,  Editura Yo-Shorin, 2oo9.

La frontière blanche

Posted on

Le rêve est un sujet unique dans le haiku. Depuis le premier rêve, mot de saison pour “la cinquième saison”, le Nouvel An, jusqu’au rêve ordinaire, mot s’adaptant à l’année toute entière, un rêve peut être perçu et décrit de différentes manières, depuis les subtiles métaphores jusqu’aux allusions mentales aussi glissantes que la soie. De Basho à Kaneko Tohta ou Michio Nakahara – poètes du XXIème siècle – le rêve occupe une place particulière. Il ressemble à une frontière blanche entre le monde intérieur et le monde extérieur, entre ce qui est dedans et ce qui est dehors.

L’objet du rêve peut être vu et même touché, mais cela signifie sa mort. Le rêve ne peut s’adapter de lui-même au monde extérieur, tout comme ce monde extérieur ne peut l’assimiler. Quand quelque chose  d’intérieur en nous s’écoule vers l’extérieur, cela disparaît et s’évanouit à notre réveil.

Dans l’estomac d’un poisson,
quelque chose a dégorgé –
premier rêve de Nouvel-An
(1)
Read the rest of this entry

White frontier

Posted on

The dream is a unique subject in haiku. From the first dream, a season word for the “fifth season”, the New Year, to the ordinary dream, a suitable word for the whole year, a dream can be perceived and described in numerous ways, from subtle metaphors to mental allusions as slippery as silk. From Basho to Kaneko Tohta or Michio Nakahara, poets of the 21th century, the dream has had a special plce. It is like a white frontiuer between the interior and exterior worlds, between the inside and the outside.
The objects of a dream can be seen or even touched, but this means its death. The dream cannot adapt itself to the exterior world, nor can exterior assimilate it.Something inward that flows outward dissolves and vanishes when we waken.

From the stomach of
a fish, something was disgorged –
a first New Year dream (1)   Read the rest of this entry

Graniţa albă

Posted on

cand-lumina-pasare

Visul este o temă specială în haiku. De la primul vis din an, cuvânt sezonal pentru al cincilea anotimp, Anul Nou, până la visul obişnuit, cuvânt sezonal pentru tot anul, el cunoaşte nenumărate valenţe de exprimare, începînd de la metafora subtilă, până la sugestia care alunecă din mâini ca o mătase.
De la Basho până la Kaneko Totha sau Michio Nakahara, poeţi ai secolului XXI, el are un loc aparte. Este ca o graniţă albă între exterior şi interior.
Uneori poate fi văzut, sau chiar pipăit. Asta înseamnă mortea lui. Visul nu se poate adapta exteriorului, şi nici exteriorul nu poat să-l asimileze. Interiorul care se varsă în exterior se destramă, se pierde.  Read the rest of this entry

Forme de sferă

Posted on

cand-lumina-pasare

De unde poţi începe descrierea unei sfere? Care este punctul de început ? Am căutat cîteva lucruri în casă, care puteau să-mi dea o linie de credit pentru  acest început. Am ales un mic calendar primit, împreună cu alte materiale, de la JAXA – Agenţia Spaţială Japoneză  – ca urmare a participării mele la proiectul Space Poem Chain.  Ultima parte a calendarului este o fotografie a Pămîntului văzut din spaţiul cosmic, “Full Earth-Rise” făcută de High Definition Television Camera  Kaguya (Selene).  Imaginea Pămîntului este o sferă albastră. Ţin calendarul lîngă un trandafir japonez, lîngă fereastră. Pe o măsuţă de scris alăturată este cartea lui Michio Nakahara, “Mesaj de la Fluture”.

Printre primele haiku-uri, cele de Anul Nou, şi ultimele, cele de iarnă, din cartea lui Michio Nakahara, sunt 2 care conţin  cîte o sferă. Prima este o “minge cu pene, pierdută”, cea de-a doua este o “păpădie”. De fapt, cred că este aceeaşi sferă. Mingea căzînd “în timp ce dormeam”, cum spune poetul, se transformă în cele din urmă într-o păpădie care “atinge sufletul ţărînii”.  Un drum. O viaţă.

Read the rest of this entry