Category Archives: Colonia de păsări

Colonia de păsări (11)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul:
– Pe cine vrei să impresionezi?
Autoarea:    
– Pe nimeni. E purul adevăr. Şi ce poate fi mai adevărat decât carnea jupuită? Carne vie. E vie şi sângerează. Ce poate fi mai adevărat decât acest lucru? La orizont patru păsări albe se spală de sânge.
Bărbatul:
– Te-au ajutat să cari fier vechi?
Autoarea:
– Da. Cu aripile astea, două văzute, două nevăzute, am cărat fier vechi. (Gest de zbor) La orizont, patru păsări albe îşi spală aripile de sânge în apele pământului.
Bărbatul (gest de zbor):
– La orizont, patru păsări albe îşi spală aripile de sânge, în apele cerului. Read the rest of this entry

Colonia de păsări (10)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– Poveştile sunt bune şi pentru adulţi. (Bărbatul şi autoarea se aşează între cele două combine frigorifice. Bărbatul a luat cartea cu el) Citeşte despre oameni.
Bărbatul (deschide cartea):
– Ce să citesc?
Autoarea:
–  Ce e scris sau ce nu este scris.
Bărbatul:
– Numai şi pentru efortul de a citi ce este nescris, merit să-mi dai rolul. Să nu-mi trimiţi muştele. Ştiu cine este adevărata fată de împărat.
Autoarea:
– Este în sală?
Bărbatul:
– Nu.
Autoarea:
– Dar cine este în sală?
Bărbatul:
– Femeia care vorbeşte cu ferestrele.
Autoarea:
– N-o chema pe scenă. Las-o spectatoare. A jucat aseară în locul meu.  Read the rest of this entry

Colonia de păsări (9)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– Nu. Simplificăm lucrurile. Am făcut din mine patru păsări de hârtie. Albe.
Bărbatul:
– De ce?
Autoarea:
– Sunt surorile mele mai mici şi trebuie să am grijă de ele. Le-am pus în cele patru colţuri ale lumii, ale scenei, înainte de spectacol. Am vrut să-ţi fac o surpriză. Să nu ştii cine sunt. Să întrebi păsările cine sunt.
Bărbatul:
– Ştiu cine eşti, după cum scrii. Altfel nu aş fi acceptat să joc.
Autoarea:
– Cine sunt?
Bărbatul:
– O probă eliminatorie? Nu sunt Harap Alb.
Autoarea:
– Nici eu Fata de Împărat. Şi totuşi, cine sunt?
Bărbatul (Gândindu-se):
– Nu ştiu.
Autoarea:
– Am să te ajut eu.  În povestea lui Arap Alb de Ion Creangă, de care tu ai pomenit, nu eu, există o clonă. Ştiai?
Bărbatul:
– Nu. Read the rest of this entry

Colonia de păsări (8)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– O viaţă de consum, nu de trăit. Un produs grilă. Standard. Atât şi atât. Import – export.
Bărbatul (Se duce spre panoul publicitar din fundalul scenei):
– Zbori, pasăre dragă! Aici nu-i de tine. (Se întoarce) Am ajuns să vorbesc cu păsările publicitare.
Autoarea:
– Nu-i nimic. Terapii moderne. Tot este mai bine decât să vorbeşti cu pereţii.
Bărbatul:
– Şi totuşi … ceasornicul bate în continuare … Bate diferit pentru fiecare.  Read the rest of this entry

Colonia de păsări (7)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– Nu mai sunt alte personaje. Doar noi doi.
Bărbatul:
– Doar noi doi?
Autoarea:
– Da, doar noi doi. Aşa am început, aşa sfârşim. Noi doi.
Bărbatul:
– N-ai vrut să scrii mai mult? N-ai avut despre cine să scrii?
Autoarea:
– Este de ajuns atât pentru piesa aceasta. Nu are nicio variantă. Nu le-am scris niciodată. Poate într-o zi. Foile albe rămân foi albe. Am scris doar ce jucăm noi în seara aceasta. Moartea nu are variante. Şi viaţa la fel. Este una singură. Cele patru păsări albe pot povesti acest lucru. Pot juca mai bine decât mine.  Read the rest of this entry

Colonia de păsări (6)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul:
– Nu sunt fraţii tăi mai mici?
Autoarea:
– Sunt. Toate personajele sunt ca fraţii şi surorile mele. Doar trebuie să-i îmblânzesc mai întâi. Nu pot să dau drumul zmeilor aşa pe scenă. Sunt sălbatici şi vor mânca spectatorii. (Ascultă un timp. Linişte deplină) Auzi, au tăcut. Bineînţeles, doar un timp, pentru că vor începe din nou.
Bărbatul:
– Să profităm de această clipă de linişte. Să începem. Cu cărţile pe scenă. (Scoate cartea din buzunar şi o pune lângă bucăţica de gheaţă, şi pescăruş, jos pe podea.) Scena sacră. O carte, un pescăruş, un cui de gheaţă. Scena e sacră. Ţine minte că ai promis că nu mă pui să mă dezbrac în pielea goală pe scenă.
Autoarea:
– Ţi-am promis şi aşa voi face. Ţi-am spus că nu am făcut-o niciodată. Trupul este un vas curat. Cred în puritatea lui. Nu-i nevoie să-l dezbraci până la piele.
Bărbatul:
– Vorbe.  Read the rest of this entry

Colonia de păsări (5)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– A, praf de gheaţă. Praful ăsta de gheaţă mi-a ros tălpile. Au fost cândva roze şi catifelate. De copil. Acum port şosete albe, tabi, să nu mi se vadă rănile. La propriu şi la figurat. Eu le-am cerut. Aveam nevoie de ele ca simbol. Acum am nevoie de ele, la modul practic.
Sunt bune şi moi ca un pansament. Am nevoie de aceste şosete.
Bărbatul:
– Îţi vin perfect. (Se apleacă şi aranjează puţin şosetele care se văd uşor din ghete)
Autoarea (Se ridică de pe scaun):
– Joc în hainele mele, plus o pereche de şosete japoneze. Noi, nouţe. Pot merge cu ele până la marginea pământului. Sunt bune de pus la rană.
Bărbatul (Duce scaunul în dreptul uşii. Se întoarce):
– Spune-mi poemul acela scurt. Spune-mi un haiku.
Autoarea:
– Ziduri oarbe –
Vântul se izbeşte
De visul pietrei  Read the rest of this entry

Colonia de păsări (4)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul (luând-o uşor de mâini pe autoare):
– N-am să mai mănânc în viaţa mea carne de pescăruş. Am să le dau drumul să zboare.
Autoarea:
– Vorbe. I-au tocat pe toţi. Nu mai este niciunul viu. (Caută în grămada de lucruri aruncate de lângă combina frigorifică. Ia un pescăruş împăiat) Nu mai este niciunul viu. Cel mult împăiaţi. I-au împuşcat, s-au distrat, i-au împăiat, i-au aruncat la gunoi. Traseu liniar. Poate un timp i-au ţinut prin vreun muzeu sau într-o măcelărie. În cele din urmă au ajuns tot la gunoi. În cartierul meu, puneau fazani şi alte păsări împuşcate în vitrina măcelăriei. Pentru decor. O viaţă împuşcată poate fi folosită drept decor. O puneau în vitrină şi atrăgeau clienţii. Noi o s-o punem drept decor şi o să atragem spectatorii.
Bărbatul:
–  Noi nu suntem măcelari.
Autoarea:
– Nu suntem, dar ce zici de exemplarul acesta? În ţara mea veselă şi frumoasă până şi gheaţa plânge. (Încearcă să cureţe gheaţa de pe aripile pescăruşuluiRead the rest of this entry

Colonia de păsări (3)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul:
– Ai ochi de critic.
Autoarea:
– Nu. Am ochi de poet, cu două cearcăne mari, două turturele îngheţate sub ochi, mari, uriaşe, sub ochi, până la tâmple, până dincolo de lume. E semnul meu de recunoaştere. Simt tot mai des cum gheaţa din ele îmi pătrunde în carne. De dragul acelei picături de sânge, un cheag uşor pe faţa proaspăt rasă, cred că domnul Manolescu va veni să ne spună dacă această piesă este o tragedie sau o comedie. Picătura aceea de sânge era o clipă de slăbiciune, chiar de duioşie. Eu am văzut-o. (Reverenţă spre sală)
Bărbatul:
– Fîl, fîl, fîl … Zbor de păsări. Vor veni şi păsările tale de gheaţă să povestească despre această clipă de duioşie. Fîl, fîl, fîl … Zbor de păsări. O colonie de păsări. Turturelele cafenii din jurul ochilor tăi şi-au făcut rondul de noapte. E linişte. E linişte deplină. Au adormit şi zmeii.
Autoarea:
– Nu. N-au adormit. S-au dus o clipă să-şi ascută colţii. Vor veni din nou. Am obosit.
Bărbatul:
–  De ce-ai obosit? O  clipă de duioşie este atât de umană! Te-ajută să treci mai departe. Vrei să chem păsările? Pescăruşul de gheaţă? Nici păsările nu sunt duioase întotdeauna. Ba chiar, foarte rar. Read the rest of this entry

Colonia de păsări (2)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– Mă iubeşti?
Bărbatul:
– Da. Tu mă iubeşti?
Autoarea:
– Da. Îmi iubesc toate personajele. Sunt fraţii mei mai mici.
Bărbatul:
– O, Doamne! De-asta nu te-a jucat nimeni în ţara aceasta frumoasă şi veselă. Şi nici nu o să te joace.
Autoarea:
– Nu. Nu de asta. N-am vrut să fac parte din nici o gaşcă. Clan. Nu m-am dat cu niciunul. Nu sunt de grup. Cat-terapy. Nu-i de mine. Dog-terapy. Nu-i de mine. Team-terapy. Nu-i de mine.
Bărbatul:
– A, o solitară.
Autoarea:
– Poate. O neadaptată. Care sunt drepturile mele? La urma urmei, sunt o minoritară.
Cei neadaptaţi sunt o minoritate faţă de toată lumea care se adaptează. Care sunt drepturile mele de persoană neadaptată?
Bărbatul:
– Rezervaţia. Colonia de păsări.

Read the rest of this entry