Category Archives: Teatru

Colonia de păsări (3)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul:
– Ai ochi de critic.
Autoarea:
– Nu. Am ochi de poet, cu două cearcăne mari, două turturele îngheţate sub ochi, mari, uriaşe, sub ochi, până la tâmple, până dincolo de lume. E semnul meu de recunoaştere. Simt tot mai des cum gheaţa din ele îmi pătrunde în carne. De dragul acelei picături de sânge, un cheag uşor pe faţa proaspăt rasă, cred că domnul Manolescu va veni să ne spună dacă această piesă este o tragedie sau o comedie. Picătura aceea de sânge era o clipă de slăbiciune, chiar de duioşie. Eu am văzut-o. (Reverenţă spre sală)
Bărbatul:
– Fîl, fîl, fîl … Zbor de păsări. Vor veni şi păsările tale de gheaţă să povestească despre această clipă de duioşie. Fîl, fîl, fîl … Zbor de păsări. O colonie de păsări. Turturelele cafenii din jurul ochilor tăi şi-au făcut rondul de noapte. E linişte. E linişte deplină. Au adormit şi zmeii.
Autoarea:
– Nu. N-au adormit. S-au dus o clipă să-şi ascută colţii. Vor veni din nou. Am obosit.
Bărbatul:
–  De ce-ai obosit? O  clipă de duioşie este atât de umană! Te-ajută să treci mai departe. Vrei să chem păsările? Pescăruşul de gheaţă? Nici păsările nu sunt duioase întotdeauna. Ba chiar, foarte rar. Read the rest of this entry

Advertisements

Colonia de păsări (2)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– Mă iubeşti?
Bărbatul:
– Da. Tu mă iubeşti?
Autoarea:
– Da. Îmi iubesc toate personajele. Sunt fraţii mei mai mici.
Bărbatul:
– O, Doamne! De-asta nu te-a jucat nimeni în ţara aceasta frumoasă şi veselă. Şi nici nu o să te joace.
Autoarea:
– Nu. Nu de asta. N-am vrut să fac parte din nici o gaşcă. Clan. Nu m-am dat cu niciunul. Nu sunt de grup. Cat-terapy. Nu-i de mine. Dog-terapy. Nu-i de mine. Team-terapy. Nu-i de mine.
Bărbatul:
– A, o solitară.
Autoarea:
– Poate. O neadaptată. Care sunt drepturile mele? La urma urmei, sunt o minoritară.
Cei neadaptaţi sunt o minoritate faţă de toată lumea care se adaptează. Care sunt drepturile mele de persoană neadaptată?
Bărbatul:
– Rezervaţia. Colonia de păsări.

Read the rest of this entry

Colonia de păsări (1)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea (ia cartea de pe jos şi i-o dă bărbatului):
– O carte pentru tine.
Bărbatul:
– Cine a pus-o aici?
Autoarea:
– Eu. Ţi-o dăruiesc ţie. Este ultimul exemplar.
Bărbatul:
– Ce să fac cu ea?
Autoarea:
– N-ai simţ dramatic, dacă pui o astfel de întrebare.
Bărbatul:
– Nu am. O să-l găsesc în carte?
Autoarea:
– Nu.
Bărbatul:
– Atunci?
Autoarea:  
– Ţi-am dat cartea, să nu te sufle vântul prin buzunare. Să nu stai cu buzunarele goale. Sau poate ai nişte carduri, carduri, carduri, până nu o să mai avem nici garduri, garduri. Gard. Cuvânt românesc. Fence. Câte carduri ai?
Bărbatul:
– Nici unul.
Autoarea:
– Atunci, ia cartea. Pune-o în buzunar. O să-ţi prindă bine. Afară de asta nu o să te mai fluture vântul. (tristă) Este ultimul exemplar.
Read the rest of this entry

Colonia de păsări (12)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul (se apropie de autoare. Stau amândoi faţă în faţă, într-un gest de zbor):
– La Hotel Number One, liftierii şi menajerele, povestesc prin lifturi sau bucătării, cum noaptea se aude acolo în subsolul hotelului, zbor de păsări. Se simte mirosul uşor de sânge pentru că toţi sângerează. (Se aud împuşcături)
Autoarea:
– Vânătoarea continuă. Veche de când lumea. Fahrenheit 2011 (Autoarea se duce şi ia a patra foaie albă din cele 4 colţuri ale scenei. Smulge frânghia şi o pune în dreptul uşii. Pune foaia în buzunar)
Bărbatul:
– Ultima foaie albă. Ce este?
Autoarea:
– Lista celor neadaptaţi. Fahrenheit 2011. Sunt cap de serie.
Bărbatul:
– De ce nu te adaptezi la lumea nouă?
Autoarea:
– Nu-i lumea pe care am visat-o.
Read the rest of this entry

Colonia de păsări (11)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul:
– Pe cine vrei să impresionezi?
Autoarea:    
– Pe nimeni. E purul adevăr. Şi ce poate fi mai adevărat decât carnea jupuită? Carne vie. E vie şi sângerează. Ce poate fi mai adevărat decât acest lucru? La orizont patru păsări albe se spală de sânge.
Bărbatul:
– Te-au ajutat să cari fier vechi?
Autoarea:
– Da. Cu aripile astea, două văzute, două nevăzute, am cărat fier vechi. (Gest de zbor) La orizont, patru păsări albe îşi spală aripile de sânge în apele pământului.
Bărbatul (gest de zbor):
– La orizont, patru păsări albe îşi spală aripile de sânge, în apele cerului. Read the rest of this entry

Propunere pentru scena Teatrului „George Ciprian” : „Colonia de păsări”

Posted on

CLELIA-si-MARIN-IFRIM

De la bun început mă simt obligat să fac precizarea că, scriitoarea Clelia Ifrim nu-mi este nici un fel de rudă, chiar dacă, sincer să fiu, acest lucru m-ar fi onorat. Din câte am auzit sau citit, pe undeva, nu mai reţin unde, numele Ifrim ar fi un pseudonim. Nu are nici o importanţă, esenţial este faptul că avem de-a face cu o scriitoare profesionistă de anvergură. La Festivalul Naţional de Creaţie Literară „V. Voiculescu”, ediţia din anul 2015, subsemnatul, fiind membru al juriului, a fost singurul, din cei cinci membri, care nu a votat pentru cartea Cleliei Ifrim. La câţi „amici” literari am, atât mi-ar fi trebuit, să se spune că mi-am premiat cine ştie ce rudă. Astea sunt vremurile neliterare pe care le trăim, drept pentru care, uneori, comportamentul nostru preventiv ne duce aproape de pragul paranoiei. Cu sau fără votul meu, Clelia Ifrim tot învingătoare avea să fie, obţinând Premiul Naţional de Poezie „Vasile Voiculescu”, cu volumul de versuri „Cloşca cu puii de piatră” (Ed. „Limes”). Prolifică, dar şi cu o mobilitate culturală evidentă, autoarea se desfăşoară cu lejeritate în orice gen sau specie literară. Dintre toate cărţile acesteia, sunt în posesia unui volum de versuri şi a unuia de teatru, ambele fiind, categoric, demne de toată lauda. Am zăbovit mai mult asupra cărţii de teatru, dintr-un  motiv simplu: timp de aproape cinci ani am lucrat într-un teatru profesionist – Teatrul „George Ciprian” din Buzău -, fiind oarecum virusat pentru tot restul vieţii de fabuloasa lume a acestei arte în care încap toate celelalte, inclusiv poezia. Scriind despre această piesă a  Cleliei Ifrim – „Colonia de păsări”-, cunoscutul dramaturg Radu F. Alexandru notează, printre altele: „Colonia de păsări”mi se pare o fericită ilustrare a căutării care o defineşte astăzi pe Clelia Ifrim. Scrisă în două personaje, sub o puternică aură poetică, piesa se adresează acelui spectator care vine la teatru nu ca să urmărească o poveste, ci pentru a fi conectat la o idee cu care consonează şi pe care o preia pe cont propriu, pentru a se îmbogăţi sufleteşte. Replica alertă, de-o subtilă şi rafinată expresivitate, personajele bine conturate sunt calităţi de necontestat, care conferă originalitate şi atractivitate textului. Piesa există. Ar fi păcat ca teatrele să nu o valorifice”. Până să trec la prezentarea noi cărţii de teatru a Cleliei Ifrim, consider, că e firesc, şi necesar să prezint şi CV-ul literar aproape complet al acesteia, forma în care acesta circulă pe Internet: „Clelia Ifrim s-a născut la Bucureşti, unde trăieşte şi în prezent. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Artiştilor – IWA din SUA, a asociației JUNPA – Asociația Universală a Poeților Japonezi-, membră de onoare pe viață a Fundației pentru Cultură ”Naji Naaman” din Liban. A debutat cu poezii în revista Luceafãrul, în 1979. „Există în aceste poezii – scria Aurel Dragoş Munteanu – o încordare a gândului, o exactitate a expresiei ce traduc suferinţa artistului”. Debutează editorial în volumul colectiv de proză scurtă, Debut, la Ed. Cartea Românească, în 1986. „Povestiri stranii – scrie Laurenţiu Ulici – vădind o sensibilitate extrem de neliniştită şi o imaginaţie în regim fantastic…” A publicat poezie, teatru, proză scurtă, traduceri, eseuri, în diverse reviste literare din ţară şi străinătate. Printre ele amintim : România Literară, Luceafărul, Arca , Vatra, Contrapunct (Romania),The Mainichi Daily News, The Asahi Shimbun/The Herald Tribune, Ko, Mushimegane, The Mie Times, Ama – Hashi (Poetic Bridge) (Japonia), Caietele Internaţionale de Poezie, Origini, The Modern Haiku, Lynx- a journal for linking poets (USA), Krytia (India), Hybiscus (Grecia) “Ea este o poetă ale cărui cuvinte sunt foarte calme, dar cu o mulţime de înţelesuri dincolo de ceea ce spune “, scrie despre poezia ei, editorul reviste e-zine The Sound of Poetry. Este prezentă în diverse antologii de poezie, printre care se numără “Antologia Sonetului Românesc” şi “Haiku-poezie veche şi nouă ” (MQPublishing , Anglia), antologie care cuprinde “cei mai buni 136 poeţi din întreaga lume .” (Jackie Hardy). A publicat 18 cărţi. Printre ele, MY LOVED JAPAN (Best Books of 2011,The Japan Times), carte în limba română, engleză, franceză şi germană. Hidenori Hiruta de la Akita International, care a tradus-o în japoneză, scrie :”Te rog, citeşte aceasta carte şi plonjează tu însuţi în universul unui foarte original gânditor şi artist, a cărui sensibilitate umple inima fiecărui cititor cu cea mai subtilă muzică a cuvintelor şi idei, pe care le-ai ascultat vreodată ”. Printre cele mai recente apariţii editoriale se numără volumul “Copiii Casei Regale“, editura Tracus Arte, 2012. Cartea cuprinde 5 piese de teatru şi a fost nominalizată pentru Premiile Uniunii Scriitorilor. Despre piesa care dă titlul cărţii,Mircea Ghitulescu scria : ” A lucra cu asemenea simboluri culturale majore dovedeşte putere de sinteză şi interes pentru ce este mai bun în cultură. Îndrăzneala viziunii, replica dură, seacă este cum nu se poate mai potrivită pentru un spectacol sau lectură publică“, iar Elisabeta Pop scrie despre piesa “Câmp de medalii“, premiată la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt din 1993 de la Oradea : “Replica este esenţial dramatică , precisă, cuvântul are duritatea şi răceala diamantului“. Read the rest of this entry

Copacul de scorțișoară sau Ziua când copiii pun întrebări

Posted on

Personaje
—————
Doamna Lună
Unalunauna, fiica Lunii
Bondarul
Dragonul de aur
Albina
Pescărușul
Copii

Decor
———-
Spre zori, într- zi de primăvară. În fundalul scenei o draperie transparentă, albastră, cu câteva stele palide, câțiva nori albi, simbolizând cerul. O pajiște verde, cu flori de trifoi. O căsuță rotundă, albă, undeva departe.
Intră Doamna Lună împreună cu Unalunauna. Amândouă au pe cap câte o coroniță din flori albe de trifoi. Doamna Lună ține în mâna dreaptă un felinar mare, alb, rotund.

Doamna Lună
—————–
— Ce frumos miroase ! A scorțișoară … (flutură ușor draperiile albastre) .
Vântul a adus miresmele de scorțișoară până la noi. Aproape că le uitasem .Așa  mirosea și în copilăria mea… (flutură din nou draperiile transparente) . Bunica mea, Doamna Stelelor , de ziua mea îmi făcea un tort pe care punea o floare de scorțișoară.

Unalunauna
———————
— Înseamnă că toți  copiii din Casa Albă au și ei o Doamnă a Stelelor.

Doamna Lună
—————-
— Desigur că au. Toți copiii din lume au câte o Doamnă a Stelelor, care le dăruiește de ziua lor o floare de scorțișoară.

Unalunauna
—————–
— Și ce fac copiii cu floarea de scorțișoară ? O mănâncă ?

Doamna Lună  (râzând)
—————————–
—O,nu… Își pun o dorință și floarea de scorțișoară se transformă în trei albine, sau trei păsări mici, mici, care zboară împreună , sau …în trei obiecte zburătoare ….

Unalunauna
—————-
— O.Z.N ?  Read the rest of this entry

Centru de Excelenţă (9)

Posted on

copiii casei regale

CENTRU de EXCELENŢĂ
nominalizare UNITER

*

BIBI – Nu mă joc deloc. Absolut deloc. Scrie în jurnal. (ia jurnalul de pe masă şi vrea să le citească)

PAPA – Nu-i nevoie. Nu te lua după ce scrie în jurnal. La mijloc… e şi un pic de literatură. Toţi trecem prin asta.

PERSONAJ – Metamorfină.

CELE 4 PERSONAJE – Toţi ajungem literatură.

PAPA – Voi oricum sunteţi. (cele 4 personaje se înclină în faţa lui) Scrie ea asta în jurnal?

BIBI – Da… aproape. Scrie că o doare muşcătura de pe sân, că face puroi, că Dinu i-a schimbat pansamentul, dar mai mult nu ştie ce să facă. Scrie tot, dar nu cine a muşcat-o.

FANŢI – Şi atunci tu spui, ca o concluzie logică, perfectă, că băiatul bătrânului văduvoi care a venit odată cu  taică-său s-o ceară de nevastă, a muşcat-o de sân.

BIBI – Da. Tot jurnalul numai despre el vorbeşte. A obsedat-o toată viaţa, n-a putut trece peste el. Din cauza lui s-a închis în cameră.

PAPA – Da, poate. A trecut atâta timp, eu nu mai ţin minte… un ceai…

PERSONAJ – Vreţi să vă spunem noi ?

PAPA – Dacă mai ţineţi minte.

PERSONAJ – Asta-i meseria noastră. Să presărăm spuză îngerească pe voi când v-aţi stins.
Read the rest of this entry

Centru de Excelenţă (8)

Posted on

copiii casei regale

CENTRU de EXCELENŢĂ
nominalizare UNITER

*

PERSONAJ – Să ne întoarcem pe deal. Bona aducea cei doi copii în fiecare dimineaţă. Îi lăsa singuri şi venea spre seară să-i ia. Puia avea 15-16 ani când dintr-o pornire peste care nu a putut să treacă, a lăsat primul pachet de mâncare în iarbă, lângă ei. O pornire peste care nu a putut trece, aşa cum Papa, atunci când i-a văzut pentru prima dată acolo pe deal, singuri, i-a fotografiat. Priviţi fotografiile, dacă nu v-aţi săturat de ele atâţia ani! Câteva sunt ale lor. Puia avea 30 de ani când s-a dus pentru ultima oară pe deal. A mai trecut încă 10 de când n-a mai ieşit din camera ei.

BIBI – Şi voi ? Tu, Fanţi, mai ales, nimeni n-a făcut nimic s-o oprească, să-i spună ? Doar ştiaţi cu toţi că cei doi fraţi nu aveau nevoie de nimic, absolut nimic. Dovadă, hainele lor elegante, numai catifea şi dantelă, pantofii de lac, bentiţele aurii de frunte erau făcute din foiţe de aur, cel mai curat. Priviţi fotografiile, n-aveau nevoie de nimic! Erau bine hrăniţi, aveau cele mai bune mâncăruri din oraş, toţi ştiaţi, numai Puia, nu. Casa de pe deal era cât un conac, ar fi încăput un orfelinat întreg de copii. Aveau de toate. Ea nu ar fi putut să le dea nimic. De ce nu i-aţi spus ?

PERSONAJ – Fiecare a făcut ce-a putut, ce-a ştiut mai bine.

BIBI – Ce ? Tu, de pildă, ce-ai făcut ? (învârtindu-se în jurul lui) Şi tu, Fanţi, tu ce-ai făcut ?

PERSONAJ – Fanţi lua pacheţelele cu mâncare. Uneori le mânca chiar ea.

BIBI – Ea ? De ce ?

PERSONAJ – Ca Puia să creadă că le mănâncă cei doi copii, că poate face ceva pentru ei, că-i poate hrăni, că este de folos, adică utilă, că are pentru cine trăi.  Read the rest of this entry

Centru de Excelenţă (7)

Posted on

copiii casei regale

CENTRU de EXCELENŢĂ
nominalizare UNITER

*

BIBI (ducându-se spre camera Puiei, cele 4 personaje îi fac semn să nu se aproprie prea mult. Se schimbă între ele) – Puia, ce cauţi acolo, printre manechine ? De ce nu-i spui lui Papa să înceteze ? Dă-le foc. Arde-le în paguba lui şi a lor. Dă-le foc, Puia. Puia, eu te iubesc… şi vreau să ieşi de acolo.

PERSONAJ – Nu spui nimic nou. Sunt lucruri pe care toată lumea le cunoaşte. Întreab-o pe Fanţi, pe Papa, pe tatăl tău. Ei au fost de la început şi ştiu totul. Toţi au iubit-o în felul lor. O iubesc şi acum, cu cerul şi pământul la un loc. De aceea au lăsat-o să facă ce vrea. Nu spui nimic nou. Toţi o iubim.

BIBI – Vorbiţi frumos, foarte frumos. Şi ştiţi să interpretaţi orice.

PERSONAJ – Printre altele e rostul nostru. Să fim tălmaci.

BIBI – Puteţi să fiţi orice… interpreţi, martori, cusăturile inimii, oricum, eu n-am s-o las singură acolo, cu toate manechinele pe capul ei. De va fi nevoie am să rămân cu ea până la sfârşit.

PERSONAJ – Vorbe, vorbe mari. Inflaţie. Teatru în teatru.

BIBI – Nu. Nici pe departe. Oricât de bine aţi interpreta voi ce scrie în jurnal.

PERSONAJ – Şi pe fruntea ei…  Read the rest of this entry

Centru de Excelenţă (6)

Posted on

copiii casei regale

CENTRU de EXCELENŢĂ
nominalizare UNITER

*

BIBI – Manechinele n-au nici o valoare. Sunt numai cauciuc… plastic… sunt lucruri fabricate, făcute… mecanice Puia, sunt lucruri mecanice. N-au nici o valoare. Nu-i mai face jocul lui Papa. Aruncă-le !

PUIA (bătând cu pumnii în tavan) – Nu-i mai face jocul lui Papa… nu-i mai face jocul lui Papa (cad amândouă în genunchi, de o parte şi de alta a paravanului) Lucruri mecanice şi eu singură cu ele.

BIBI – Lasă-mă să vin la tine… vreau să vin la tine, te rog.  Lasă-mă să intru, să rămân cu tine.

PERSONAJ – O să te numere Papa la rând cu manechinele.

FANŢI – Asta vrei ?

BIBI – Nu. Vreau doar să fiu cu ea.

PUIA – N-ai decât. O faci pe pielea ta. O să-ţi dăruiesc manechinele. Să le porţi sănătoasă.  Read the rest of this entry

Centru de Excelenţă (5)

Posted on

copiii casei regale

CENTRU de EXCELENŢĂ
nominalizare UNITER

*

FANŢI (revenindu-şi) – N-am nimic. M-am albăstrit şi eu. Plâng şi eu ca un copil sau ca luna.

PERSONAJ – Iar noi vom privi centaurul, moartea şi luna ca la spectacol. Nu ne vom amesteca. Nu-i jocul nostru. E numai al tău. Trebuie dus până la capăt. Jucat până cazi lată.

PERSONAJ – L-a şi jucat.

FANŢI – Adică m-am dat în spectacol în seara asta. Am fost spectacolul vostru.

PERSONAJ – Da. Jocul este al tău. Spectacolul al nostru.

FANŢI – Şi n-aţi făcut nimic să mă opriţi?                  (plimbându-se) N-aţi făcut nimic? Cu toată lumea de faţă.

PERSONAJ – Noi ? Să te oprim ? De ce-am fi făcut-o ?

FANŢI – (apropiindu-se de Bibi, studiind-o, plecând de lângă ea) De ce ? Pentru că am îmbătrânit şi v-aţi săturat de mine. Capul meu, viu sau mort, tot una este. Cu sau fără el va fi spectacol.

PERSONAJ – Aşa este.  Read the rest of this entry