Category Archives: Oglindă de piatră, oglindă de apă

O mie de cocori origami – A thousand of origami cranes – Un millier de grues origami

Posted on

stone mirror

roumanie

În această noapte
o mie de cocori origami
zboară spre ţara lor …
de la fereastra mea albastră
văd celălalt ţărm al mării

Read the rest of this entry

Ceasul – The wristwatch – La montre

Posted on

stone mirror

roumanie

Clipă de clipă
ceasul picură tot timpul –
golurile zilei ploioase

Read the rest of this entry

Apus îndepărtat – Faraway sunset – Crépuscule lointain

Posted on

stone mirror

roumanie

Apus îndepărtat –
valurile vin spre mine uşor
ca un prieten necunoscut

Read the rest of this entry

Oglindă de piatră, oglindă de apă / Stone mirror, water mirror / Miroir de pierre, miroir d’eau

Posted on

stone mirror

roumanie

Cu adevărat prefer să scriu despre cărți pe care le iubesc sau îmi plac. A-mi spune părerea despre lucrarea altcuiva, mai ales atunci când știu ce multă muncă necesită și câte eforturi sunt, este într-adevăr important pentru mine.
Este atât de multă plăcere să deschizi o carte precum ” Oglindă de piatră, oglindă de apă / Stone mirror, water mirror” și să găsești primul haiku atăt de frumos:
Oglindă de piatră —
ploaia șlefuiește
propriile semne.
Read the rest of this entry

Oglindă de piatră – Stone mirror – Miroir de pierre

Posted on

stone mirror

roumanie

Oglindă de piatră –
ploaia lustruieşte
propriile semne

Read the rest of this entry

Trandafirii albi – White roses – Roses blanches

Posted on

stone mirror

roumanie

Trandafirii albi ai iubirii –
învăţ de la umbra lor
să cunosc întunericul adânc

Read the rest of this entry

Căptuşeală ruptă – Tattered coat lining – Doublure déchirée

Posted on

stone mirror

roumanie

Căptuşeală ruptă –
în buzunarele albastre
cuiburi de vânt

Read the rest of this entry

Apă curgătoare – Running Water – Eau ruisselante

Posted on

stone mirror

roumanie

Apă curgătoare

Întotdeauna m-au impresionat ceasurile. În şcoală, a citi ora sau a spune cât este ceasul, a fost lucrul pe care l-am învăţat cel mai greu. Reperele mele de timp erau lumina ferestrelor, umbrele florilor puse pe pervaz, chiar şi bucăţica de cretă, neîncepută sau consumată.
Ceasurile pe care le întâlnesc azi în drumul meu, arată fel de fel de ore. Nici nu ştiu dacă am mers spre viitor sau spre trecut. Unul din ele arată de parcă m-aş fi ajuns din urmă. Este primăvară şi Kazuko-san a revenit din Japonia.
Am reluat lecţiile de ceremonia ceaiului. În sala unde ţinem aceste lecţii nu este nici un ceas.
Privesc kekai-ul de bambus care delimitează spaţiul pentru ceremonia ceaiului. Are forma unei ape curgătoare. Când umbra mea alungită de lumina soarelui ajunge pe malul acesteia, ştiu că lecţia s-a terminat.

În unda apei
se desface-un val de mătase –
umbra unei bărci

*** Read the rest of this entry

Fată cu umbrelă – Girl with sunshade – Jeune fille à l’ombrelle

Posted on

stone mirror

roumanie

Fată cu umbrelă
între doi munţi –
podul leagă umbrele

Read the rest of this entry

Al treilea vas de flori – The third flower vase – Le troisième vase de fleurs

Posted on

stone mirror

roumanie

Al treilea vas de flori

Suntem în vizită la familia Kazuko şi Paul Diaconu.

Conversaţie lejeră. Din când în când cade ceva. Nu ştiu ce este. Percep doar sunetul. Şi acesta neobişnuit. Ştiu doar că e ceva care cade. Beau apă cu lămâie. Ceilalţi, câte un strop de Metaxa. Kazuko îşi face vânt cu un evantai din paie de orez în formă de inimă. Îmi dă şi mie unul. Aproape că nu-mi vine să-l ating. Am impresia că ating sunetul căzut. Dar evantaiul este în mâna mea şi nu are nimic special. Îmi fac vânt cu el uşor, lent, gândindu-mă la lanuri.

Răsare luna –
în vasul de porţelan
floare de orez

Conversaţia continua. Percep acelaşi sunet de aer căzând. Este foarte clar, aproape de mine. Un fir de pai căzând pe fundul mării. Nu mai aud nimic din  conversaţie. Kazuko aproape că a adormit cu evantaiul în poală. E ziua cea mai lungă a anului. Solstiţiul de vară. Conversaţia se dilată.

Aud din nou acelaşi sunet. Mai clar.

Mă uit la florile aduse de noi, nişte garoafe roz, puse într-un vas negru sub tabloul auriu. Conversaţia se dilată în continuare. Linişte întinsă dincolo de mare. Percep din nou sunetul. Clar. Scurt. Aproape de mine. Întorc capul spre  ikebana din spatele meu. Cade o petală de gladiolă roşie din vasul alb. Aud doar sunetul, momentul când se rupe. Mişcarea nu există.

Kazuko se trezeşte. Surâde. Conversaţia s-a terminat. Marea s-a închis.

Scoica de aer –
pe vasul de porţelan
umbra mării.

Ne ridicăm şi ne luăm la revedere. Sărutând-o pe Kazuko mai privesc o dată vasul alb cu gladiole roşii. Ikebana este neatinsă. Aranjamentul intact. În uşă, acelaşi sunet. Nu mai întorc capul. Ştiu de unde vine.

*** Read the rest of this entry