Centru de Excelenţă (9)

Posted on

copiii casei regale

CENTRU de EXCELENŢĂ
nominalizare UNITER

*

BIBI – Nu mă joc deloc. Absolut deloc. Scrie în jurnal. (ia jurnalul de pe masă şi vrea să le citească)

PAPA – Nu-i nevoie. Nu te lua după ce scrie în jurnal. La mijloc… e şi un pic de literatură. Toţi trecem prin asta.

PERSONAJ – Metamorfină.

CELE 4 PERSONAJE – Toţi ajungem literatură.

PAPA – Voi oricum sunteţi. (cele 4 personaje se înclină în faţa lui) Scrie ea asta în jurnal?

BIBI – Da… aproape. Scrie că o doare muşcătura de pe sân, că face puroi, că Dinu i-a schimbat pansamentul, dar mai mult nu ştie ce să facă. Scrie tot, dar nu cine a muşcat-o.

FANŢI – Şi atunci tu spui, ca o concluzie logică, perfectă, că băiatul bătrânului văduvoi care a venit odată cu  taică-său s-o ceară de nevastă, a muşcat-o de sân.

BIBI – Da. Tot jurnalul numai despre el vorbeşte. A obsedat-o toată viaţa, n-a putut trece peste el. Din cauza lui s-a închis în cameră.

PAPA – Da, poate. A trecut atâta timp, eu nu mai ţin minte… un ceai…

PERSONAJ – Vreţi să vă spunem noi ?

PAPA – Dacă mai ţineţi minte.

PERSONAJ – Asta-i meseria noastră. Să presărăm spuză îngerească pe voi când v-aţi stins.

PERSONAJ – Bona ducea în fiecare dimineaţă copiii pe deal. Nu aveau nevoie de ea, dar ea era plătită pentru asta. Bătrânul ţinea la rangul lui. Vroia să-şi crească copiii ca la carte. Erau tăcuţi. Stăteau nemişcaţi în vârful dealului, privind doar cerul. Era greu să treci pe lângă ei fără să te opreşti. Dar pe ei nu-i tulbura nimic. Puia se învârtea toată ziua în jurul lor. O fascina această nemişcare. Ajunsese o obişnuinţă peste care nu putea să treacă. Se învârtea în jurul lor, privindu-i adânc în ochi… şi ei stăteau acolo nemişcaţi, fără să spună nici un cuvânt. Sub privirile ei… Nu şi-au vorbit niciodată, nu s-au atins niciodată. Dacă s-ar fi întâmplat ceva… ceva nepermis vreau să spun, Fanţi era prin apropriere, poate să spună. Dar, repet, nu şi-au vorbit niciodată, nu s-au atins niciodată. Nu-i aşa, Fanţi ?

FANŢI – Da, eram cu Dinu. El o urmărea pe Puia tot timpul. Era numai cu ochii pe ea. Ar fi spus primul dacă cineva s-ar fi atins de Puia. Dar nici măcar nu şi-au vorbit.

PAPA – Da, mai ales Dinu. Meticulos cum îl ştiu, nu-i scăpa nimic. Nici un amănunt. Nimic. Şi copil a fost exact, foarte exact, a ştiut ce-a vrut, a pus mâna pe ce-a vrut… să pipăie, să se convingă… dar oricum bun băiat, bun… de aia s-a făcut medic. Cel mai bun din oraş.

PERSONAJ – Compensaţii. N-are pic de imaginaţie.

PAPA – Nu are. Dar este exact ca un bisturiu… perfect… când era copil nu-şi tăia unghiile decât dacă le măsura… Îşi făcea un semn pe ele, atât vroia, atât tăia. Mai târziu n-a mai măsurat nimic. Tăia cu o precizie care-l înspăimânta şi pe el… şi acum la fel.

BIBI – De aia vine aşa târziu. Să nu-l mai întrebăm nimic.

PERSONAJ – Ce spuneam noi ? Lipsit de imaginaţie s-a autocompensat.

PERSONAJ – Pardon! E totuşi cel mai bun medic din oraş.

PAPA – Da, ai dreptate… odată a băgat mâna până la cot într-o văcuţă tânără care nu putea să fete. Era gata să moară cu viţel cu tot. A îngenuncheat în faţa ei şi-a suflecat mânecile şi noi toţi ne-am îngrozit… văcuţa mugea ca la abator. Noi am ieşit afară … a rămas numai el şi Puia… priveam prin scândurile grajdului. După  câteva minute viţelul era bine mersi la ugerul vacii.

PUIA – Papa, taci, te rog. Tăceţi odată cu toţi. Vânturaţi… Vânturaţi… Timpul meu… Viaţa mea, dar o să vă alegeţi numai cu pleava.

PERSONAJ – Şi paiele.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: