Ippekiro Nakatsuka (1)

Posted on

Ryu Yotsuya
Ryu Yotsuya
Istoria Haiku-ului : Zece haijini şi poezia lor

*

Ippekiro Nakatsuka (1887-1946)

ippekiro

În epoca Meiji (1868 -1912) şi Taisho (1912 – 1926), mulţi scriitori au început să introducă limba colocvială în stilul literar tradiţional. Deoarece limba tradiţională acorda importanţă exprimării în stil nobil, aceasta era foarte departe de limba vorbită, şi nu putea să exprime idei moderne. Necesitatea unificării era evidentă.

Haiku-ul era atât de strâns legat de limba literară tradiţională încât poeţii s-au gândit că este imposibil să introducă stilul limbii vorbite. Cele 5 sau 7 silabe prin care se construia fiecare parte a haiku-ului se baza pe stilul tradiţional. În limba vorbită, fiecare parte tinde să se extindă până la 6 sau 8 silabe.

Ippekiro Nakatsuka s-a revoltat împotriva acestei idei generale şi a introdus stilul colocvial în haiku. Haiku-urile sale sunt eliberate de rigiditatea celor 17 silabe şi el a iniţiat stilul” Haiku în formă liberă”.

Deasemenea el a refuzat folosirea kigo-ului (cuvânt sezonal) şi a contestat procedeul folosit în revistele de haiku, unde maeştrii exercitau o mare putere. El a sfătuit haijinii să -şi dezvolte stilul lor personal.

Astăzi, oricine este impresionat de noutatea haiku-urilor lui Ippekiro. Ele nu sunt nici misterioase, nici pretenţioase, şi excelează în prezentarea esenţei clare a lucrurilor şi faptelor, într-un stil concis. Haiku-urile sale nu sunt în formă fixă. Ele reproduc, în fraze flexibile, spiritul uman care tremură ca lumina unei candele.

Traducere : Clelia Ifrim

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: