Despre Yohaku 余白

Posted on

cand-lumina-pasare

În estetica artei japoneze există termeni pereche, care definesc un contrast de imagine, de cuvinte sau de inţelesuri . Un contrast care generează o dinamică poetică sau picturală, o acţiune reciprocă între două cîmpuri, un schimb sau o transformare.
Sunt bine cunoscuţi termeni pereche ca : fueki – ryuko  不易流行, adică contrastul dintre etern şi efemer, sau wabi-sabi 佗び寂, lumina armoniei eterne şi lumina lucrurilor simple, trecătoare sau un  ultim exemplu , yojo -yohaku 余白, termeni care definesc spaţiul plin şi spaţiul gol.
Traducerile şi implicit interpretările sunt destul de nuanţate. Trebuie să pătrunzi mai în adîncul lor, în apropierea înţelesului original care a generat denumirea lor. Poate nu este lipsit de interes să ne amintim de “Gradul zero al scriiturii” al lui Roland Barthes.
Ajungînd la acest grad zero, putem găsi sensuri nebănuite şi înţelesuri mai bogate, fertile pentru imaginaţia noastră, şi implicit pentru a scrie haiku sau a picta, sau a fotografia imagini care conţin poeme haiku. Mă refer la zero în sensul oriental al cuvîntului, nu la cel occidental. Zero ca spaţiu de origine. 
Sa luăm un exemplu : silaba  “bi ” înseamnă lumină. Lumina zilei, lumina focului, lumina stelelor. În termenul pereche  wabi -sabi , ea are acelaşi  înţeles : Lumină . Cel mai adesea este tradus şi înţeles prin  “frumuseţe”.
Sigur lumina naşte frumuseţe sau este frumoăsa, dar este o extrapolare a termenului de origine. Cred ca dacă ne amintim acest lucru foarte simplu, putem înţelege mai bine un haiku sau un photo haiku.
Un alt exemplu este şi termenul yohaku, perechea termenului yojo.
Yohaku înseamnă spaţiu gol, vid şi foarte adesea este tratat sau tradus ca spaţiu alb.
Este o convenţie uzuală de a trata un spaţiu gol ca spaţiu alb. Dar nu ştim de fapt ce culoare are un spaţiu vid. De aceea consider ca este de fapt doar o convenţie acceptată în mod cotidian de a numi yohaku  ca spaţiu alb.
În realitate “yohaku” înseamnă negru, noapte, adică negrul nopţii, sau o noapte neagră, fără stele, şi atunci putem traduce şi interpreta golul, vidul ca un spaţiu negru. Albul şi negrul nu sunt culori. Ele sunt egale ca sensuri. Este, daca vreţi , gradul zero al culorilor, ca să-l parafrazăm din nou pe Roland Barthes. Yohaku, spaţiul alb, poate fi o gaură neagră care atrage tot spaţiul plin, adica yojo. Termenul este din astronomie dar este foarte ilustrativ şi pentru arta haiku-ului, sau pentru haiga cu varianta ei modernă, photo-haiku.
Si dacă acceptăm, pentru că la urma urmei  este doar o conventie general folosită, să numim un spaţiu gol ca fiind alb, putem accepta în egală măsură, că un spaţiu gol este un spaţiu negru .
Unde poate fi găsit sau localizat  yohaku în haiku?
Cred că în pauza “kireji “. Acolo este un spaţiu ideal, un spaţiu zero, un spaţiu al surselor. Este un spaţiu gol în care cele două părţi ale haiku-ului sunt atrase ca intr-o gaură  neagră. Materia poemului sau photo haiku-ului, imaginile reale sau vibraţia cuvintelor, sunt atrase, sunt înghiţite de anti-materia din gaura neagră.
Un spaţiu alb poate fi o gaură neagră .
Dar dincolo de aceste interpretări, traduceri cu toate nuanţele posibile, dincolo de metafizica unui text, vă propun un joc foarte simplu : Vă rog să treceţi mîna printr-o rază de soare care luminează o fereastră, o casă, sau chiar care vă luminează pe dumneavoastră înşivă . Treceţi mîna prin această rază de soare. Urma lăsată de mîna dumneavoastră în raza de soare este o formă de yohaku.

Clelia Ifrim

*

fenêtre1

Photo : Nicole Pottier

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: