Colonia de păsări (10)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Autoarea:
– Poveştile sunt bune şi pentru adulţi. (Bărbatul şi autoarea se aşează între cele două combine frigorifice. Bărbatul a luat cartea cu el) Citeşte despre oameni.
Bărbatul (deschide cartea):
– Ce să citesc?
Autoarea:
–  Ce e scris sau ce nu este scris.
Bărbatul:
– Numai şi pentru efortul de a citi ce este nescris, merit să-mi dai rolul. Să nu-mi trimiţi muştele. Ştiu cine este adevărata fată de împărat.
Autoarea:
– Este în sală?
Bărbatul:
– Nu.
Autoarea:
– Dar cine este în sală?
Bărbatul:
– Femeia care vorbeşte cu ferestrele.
Autoarea:
– N-o chema pe scenă. Las-o spectatoare. A jucat aseară în locul meu. 
Bărbatul:
– Şi în locul meu?
Autoarea:
– Nimeni. A jucat de una singură. Cu scaunele de faţă. Venise pentru rol. A jucat. I se potrivea de minune. Apoi a renunţat. Nu ştiu de ce. Citeşte.
Bărbatul (deschide cartea):
– Aseară am fost la o întâlnire literară. Mi se întâmplă foarte rar să plec de acasă în ultimul timp. Era spre seară şi era frig. Lume, băutură, salată, ziare, fum, boema început de secol XXI. Unul din boemi, deşi trecuse demult de vârsta boemă, invitat de onoare, a povestit un fapt din viaţa lui. Colegii lui de joacă nu aveau bani să cumpere micile bucăţele de cristal pe care el le tăia din mărgelele căzute pe jos dintr-un candelabru. Dintr-un candelabru din biserică, templu, sinagogă, moschee, nu contează, a precizat că era un loc sfânt. El le aduna de pe jos şi le tăia cu pila de tăiat medicamente, în bucăţele mici, mici, după punga fiecărui copil cu care se juca. Bănuţi, un franc, firfirici. Le-a vândut pe toate. N-a dăruit niciuna. A recunoscut public, deşi nu mai era de mult Ministrul Finanţelor, ci invitat de onoare, că aşa a făcut primul milion. A fost prima lui afacere. (Închide cartea) Ce este real în textul aceasta?
Autoarea:
– Totul. De la Ministrul Finanţelor până la puşculiţele-porcuşor puse pe mese. Râdeau. Râdeau în hohote.
Bărbatul:
– De ce?
Autoarea:
– Erau pline de bani şi nu ştiau ce să facă cu ei.
Bărbatul:
– Şi tu?
Autoarea:
– Am chemat cele patru păsări de la marginea lumii. M-au dus acasă prin întunericul beznă din oraş. Sub pod era lumină de la popoarele care treceau. (Fâlfâit de păsări venind de departe) M-au dezbrăcat şi m-au culcat. Mi-au spus, n-ai să înţelegi niciodată negustorii, business-men, au alt limbaj, nu trebuie să te tulburi pentru atâta lucru. E meseria lor. Nu-i nimic rău în asta. Apoi le-am auzit plecând, la marginea oraşului sau la marginea lumii, de unde le chemasem să mă ajute. (Zborul de păsări se aude tot mai departe. Se pierde până la linişte) Linişte. Dulcea linişte a zborului lin. (Bătăi în uşă. Zgomote metalice)

(…)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: