Colonia de păsări (4)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul (luând-o uşor de mâini pe autoare):
– N-am să mai mănânc în viaţa mea carne de pescăruş. Am să le dau drumul să zboare.
Autoarea:
– Vorbe. I-au tocat pe toţi. Nu mai este niciunul viu. (Caută în grămada de lucruri aruncate de lângă combina frigorifică. Ia un pescăruş împăiat) Nu mai este niciunul viu. Cel mult împăiaţi. I-au împuşcat, s-au distrat, i-au împăiat, i-au aruncat la gunoi. Traseu liniar. Poate un timp i-au ţinut prin vreun muzeu sau într-o măcelărie. În cele din urmă au ajuns tot la gunoi. În cartierul meu, puneau fazani şi alte păsări împuşcate în vitrina măcelăriei. Pentru decor. O viaţă împuşcată poate fi folosită drept decor. O puneau în vitrină şi atrăgeau clienţii. Noi o s-o punem drept decor şi o să atragem spectatorii.
Bărbatul:
–  Noi nu suntem măcelari.
Autoarea:
– Nu suntem, dar ce zici de exemplarul acesta? În ţara mea veselă şi frumoasă până şi gheaţa plânge. (Încearcă să cureţe gheaţa de pe aripile pescăruşului
Bărbatul:
– În ţara mea veselă şi frumoasă până şi gheaţa plânge. (Scutură pescăruşul de gheaţă. Îi întinde aripile. Bărbatul şi autoarea ţin pescăruşul, fiecare de câte o aripă). Noi suntem cele două aripi ale pescăruşului. Nu ştim cine l-a împuşcat. Nu ştim cine o să ne împuşte şi pe noi. Pescăruşul este un călător în cer. Noi suntem, călători pe pământ. Acum pasăre şi om sunt totuna. Amândoi au o gaură în piept. O urmă de glonţ. O urmă de glonţ este un tunel negru. Negru. Negru ca gheaţa. Sau de porţelan alb. Caolin, lin, lin … din pământul cel mai fin. Noi vedem prin acest tunel, de departe, de acolo de unde sufletul nostru a ajuns, lumea aceasta. Caolin, lin, lin, cântec de leagăn. (Bărbatul ţine pescăruşul cu amândouă mâinile la piept. Autoarea stă în spatele lui)
Autoarea şi Bărbatul:
– Acum pasăre şi om sunt totuna. Un tunel lung, lung, trece prin pieptul pescăruşului şi al nostru. Caolin, lin, lin … Cântec de leagăn pentru copii şi adulţi. (Pun pescăruşul jos în mijlocul scenei. Zâmbesc amândoi. Ţin mâinile întinse ca nişte aripi. Treptat, treptat le lasă în jos. Lumina se stinge uşor. Are altă nuanţă).

(…)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: