Colonia de păsări (3)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul:
– Ai ochi de critic.
Autoarea:
– Nu. Am ochi de poet, cu două cearcăne mari, două turturele îngheţate sub ochi, mari, uriaşe, sub ochi, până la tâmple, până dincolo de lume. E semnul meu de recunoaştere. Simt tot mai des cum gheaţa din ele îmi pătrunde în carne. De dragul acelei picături de sânge, un cheag uşor pe faţa proaspăt rasă, cred că domnul Manolescu va veni să ne spună dacă această piesă este o tragedie sau o comedie. Picătura aceea de sânge era o clipă de slăbiciune, chiar de duioşie. Eu am văzut-o. (Reverenţă spre sală)
Bărbatul:
– Fîl, fîl, fîl … Zbor de păsări. Vor veni şi păsările tale de gheaţă să povestească despre această clipă de duioşie. Fîl, fîl, fîl … Zbor de păsări. O colonie de păsări. Turturelele cafenii din jurul ochilor tăi şi-au făcut rondul de noapte. E linişte. E linişte deplină. Au adormit şi zmeii.
Autoarea:
– Nu. N-au adormit. S-au dus o clipă să-şi ascută colţii. Vor veni din nou. Am obosit.
Bărbatul:
–  De ce-ai obosit? O  clipă de duioşie este atât de umană! Te-ajută să treci mai departe. Vrei să chem păsările? Pescăruşul de gheaţă? Nici păsările nu sunt duioase întotdeauna. Ba chiar, foarte rar.
Autoarea (surâzând trist):
– Uman? Nu mai este nimic uman în jurul meu. Maşina de tocat funcţionează din plin. S-a stricat cea electrică, o folosim pe cea de mână. De ce să pierdem vremea? (Pantomimă. Învârte o manivelă uriaşă). Crenvurşti din carne de pescăruş! Promoţie. La preţ redus. 50%. Se vinde la pereche. Ambalaţi în vid. Dacă aş fi poet, aş spune că în vidul din cer, o pereche de pescăruşi a fost prinsă de braconieri, dar în oraş n-a vrut nimeni s-o cumpere. Nici la promoţie. (Învârte manivela în continuare) Dar nu sunt poet, ci consumator de viaţă, şi trebuie să mă lupt cu zmeii de la uşă, eu singură, un pescăruş de gheaţă, şi ei, o armată bine echipată. (Învârte manivela) Alt produs de consum. Biscuiţi Eminescu. Zece lei per bax. Promoţie. La preţ redus. 70%. Plus fotografia lui Eminescu cu zâmbet de mort frumos. (Pantomimă. Dă bărbatului un bax, două, trei. Acesta le depozitează în dreptul uşii).
Bărbatul:
– N-am să mănânc în viaţa mea biscuiţi Eminescu.
Autoarea:
– Nu se ştie. Şoriceii nu au ronţăit manuscrisele lui Eminescu, dar noi putem să ronţăim nişte biscuiţi. Patru bax-uri, cinci, mai vrei? N-o să mai avem loc de biscuiţi.
Bărbatul:
– Nu. Trecem mai departe.

(…)

***

Colonia de păsări (4)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: