Oglinda ca spaţiu maxim în haiku

Posted on

Spaţiul maxim în haiku poate fi dat de kireji. El împarte haiku-ul în două părţi. Este o oglindă pusă în interiorul poemului. O pauză a acţiunii. Non-acţiune. Oglinda nu participă decât prin reflectare.
Este un spaţiu maxim pentru că oriunde ar fi plasată oglinda are însuşirea unui spaţiu de centru. Cele două părţi ale poemului se atrag şi se reflectă în ea.
Există obiceiul de a citi de două ori un haiku. Este de fapt o reîntoarcere la începutul poemului. Dar nu te poţi reîntoarce decât trecând prin centru, prin această oglindă. Ultimul cuvânt din haiku are legătură cu primul.  Oglinda crează armonia dintre ele. Într-un fel sunt cuvinte gemene în sensul că depind unul de altul. Legătura lor se face traversând acest spaţiu. Am ales un haiku de Dumitru D. Ifrim, publicat în revista Ko din Nagoya, numărul primăvară-vară 2006.

Plajă pustie –
spuma marii aranjează pe nisip
al vântului desen

Începutul şi sfârşitul poemului se descarcă în pauza după primul vers. Luate împreună ar suna aşa, desenul singurătăţii. Kireji-ul, pauza, este un loc gol, care reflectă
acest desen al singurătăţii. Un spaţiu maxim, acolo la marginea mării, unde începe altă oglindă.

Clelia Ifrim

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: