Colonia de păsări (11)

Posted on

COLONIA DE PASARI

Colonia de păsări

*

Bărbatul:
– Pe cine vrei să impresionezi?
Autoarea:    
– Pe nimeni. E purul adevăr. Şi ce poate fi mai adevărat decât carnea jupuită? Carne vie. E vie şi sângerează. Ce poate fi mai adevărat decât acest lucru? La orizont patru păsări albe se spală de sânge.
Bărbatul:
– Te-au ajutat să cari fier vechi?
Autoarea:
– Da. Cu aripile astea, două văzute, două nevăzute, am cărat fier vechi. (Gest de zbor) La orizont, patru păsări albe îşi spală aripile de sânge în apele pământului.
Bărbatul (gest de zbor):
– La orizont, patru păsări albe îşi spală aripile de sânge, în apele cerului.
Autoarea:
– Într-o dimineaţă, a intrat în vagon o femeie. Abia mă trezisem. S-a aşezat în faţa mea şi a început să-mi povestească despre ea. (gest de zbor în continuare. Pe fundal, în panoul publicitar o carte uriaşă. Fiecare bătaie de aripă este o pagină de carte dată mai departe. Suflă vântul rece de iarnă) La un moment dat s-a oprit. Nu-şi mai amintea nimic. Privea prin golul ferestrei. Mi-a zis: Văd păsări la marginea câmpiei  din sud unde începe râul cel mare. Nu ştiu cine sunt, sau ce sunt. Câte sunt? am întrebat-o. Multe, mi-a răspuns, aproape râzând copilăreşte. Dar cele patru păsări ale mele?, am întrebat-o din nou. O, da, sunt printre ele, mi-a răspuns. Apoi a tăcut. Fereastra s-a şters şi ea s-a oprit din povestit. Nu-şi mai amintea nimic (Se aud împuşcături) Au început vânătoarea. Fahrenheit 2011. Păsări în zbor. Oameni în zbor.

Trenul în care ne găsisem adăpost amândouă era numai o carcasă de fier. Uriaşă la început, apoi din ce în ce mai mică, mică de tot. Începuse să mă strângă, Mi-era frig. Înţepenisem. Nici nu aveam unde să-mi întind picioarele. Mă ghemuisem. Devenisem o minge de fier într-o cuşcă de gheaţă. Eram într-o capcană. Trebuia să ies de acolo cu orice preţ. Am adormit de frig şi oboseală. Am început să-i povestesc femeii ce se întâmplase mai departe (Bărbatul se-nvârte în jurul autoarei într-un zbor lent. Glasul autoarei se amestecă cu ţipătul păsărilor. Pauze lungi, scurte) Soţul ei venise de departe, de acolo pe unde muncise. Fusese partener la noile realităţi ale lumii. Adusese o jucărie. A pus-o pe masă şi a spus:
Bărbatul:
– Pentru copii.
Autoarea:
– Femeia a surâs uşor şi n-a avut putere să-i spună că cei doi copii muriseră. Se înecaseră. Făcuseră o copcă în râu să prindă peşte pentru traiul zilnic. Erau gemeni şi abia împliniseră şapte ani. El a spus:
Bărbatul:
– Nu-i trezi. Lasă-i să doarmă.
Autoarea:
– În noaptea aceea a plecat pe podul de gheaţă să-şi caute copii. Era linişte. Era iarnă. (se aud alte împuşcături, glasuri de om şi pasăre amestecate) Era linişte. Se auzeau picăturile de sânge curgând din cer pe pământ.

(…)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: