Un copac gol

Posted on

cand-lumina-pasare

Bivalenţa este focar de frumuseţe
Gaston Bachelard

Sono Uchida, primul preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Haiku, poet, diplomat, într-un interviu publicat în cartea “Japonezii despre ei înşişi” de Kazuko Yamaguchi Diaconu şi Paul Diaconu* amintea de cea mai simplă definiţie, şi chiar traducerea cuvântului “haiku”, dată de poetul Seishi Yamaguchi. Acesta spunea: “Hai” din cuvîntul haiku, înseamnă “ki, adică inteligenţă. Această inteligenţă constă în relevarea unei trăsături identice a două lucruri diferite”.
Cred că putem aplica acest principiu nu numai în compunerea unui haiku, ci şi în găsirea unei trăsături comune la două haiku-uri scrise de doi autori diferiţi. Două haiku-uri care au un fond comun.
În nr. 41.1 din 2010 al revistei Modern Haiku este publicat acest poem scris de Herman Van Rompuy.

În copacul gol
ţipătul corbului împrăştie liniştea.
Dimineaţă de sîmbătă

O adiere din Basho“, spune Max Verhart, traducătorul (împreună cu Marlene Buitelaar) în engleză al acestui haiku.
Ce apropie celebrul haiku al lui Basho de cel scris de Herman Van Rompuy? Ce le diferenţiază? În amândouă locul este acelaşi: Un copac gol.
Un loc unde se adună lucrurile ca în haiku-ul lui Basho. Corbul se aşeză pe o creangă. Este spre seară, spre noapte. Într-un fel, negru pe negru. Pasărea neagră se aşează, se adună în copacul gol. Negrul se adună în negru.
Într-un eseu**, David Burleigh, poet şi profesor la Universitatea Waseda din Japonia, spunea că ultimul vers din haiku-ul lui Basho, “aki no kure” se poate traduce, “seară de toamnă”, dar şi “sfârşitul anului”. Un lucru este la sfârşitul lui. Anul, un anotimp sau sfârşitul zilei. Golul se adună în gol.
Dar acest copac gol este şi un loc de unde lucrurile se risipesc, ca în haiku-ul lui Herman Van Rompuy, scris la diferenţă de sute ani de cel al lui Basho. Este începutul zilei, este dimineaţă. Ţipătul păsării negre în lumina dimineţii, împrăştie golul liniştii şi odată cu ea şi copacul gol. Crengile goale se “risipesc” pe cerul dimineţii iar corbul îşi ia zborul în această risipire.
Un loc gol care de adună în sine, ca în haikuul lui Basho. Un loc gol care se împrăştie în afara sa, ca în haiku-ul lui Herman Van Rompuy. Copacul gol din aceste două haiku-uri este un loc cu valoare ambivalentă.
Un copac gol este un loc perfect unde lucrurile se adună şi se risipesc.

Clelia Ifrim

*Editura Nipponica, Bucureşti, 1994
** Revista Ko, volumul 22, nr.4, toamnă-iarnă,2007

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: