Rudele Domnului (9)

Posted on

Femeia i-a spus, ai crescut, în timp ce spăla de sînge lentila găsită în burta unui peşte, în timp ce dădea la o parte pieliţa ce o-acopera, în timp ce copilul îi turna apă cu o căniţă albă de tablă pe care i-o cumpărase el la băiatul Negustorului, Maa’ , nu ştie nimeni cine sînt, nici Orbul, sau nu vrea să spună să nu ne sperie, copiii lui spun, Tata a îmbătrînit, nu mai poate să tălmăcească semnele, dar hainele sirenilor sînt negre şi păzesc depozitele de mărfuri care nu mai au loc în oraş şi pe care le-au făcut aici, pînă în gura podului, Tata a îmbătrînit, nu mai iese din casă şi nu vede măştile negre cu care sirenii îşi ascund faţa.
Femeia cu peşti ştergea sticla aceea limpede şi rotundă, cu părul ei, apoi a ridicat-o uşor în zare şi a privit prin ea, şi Soarele era acolo pe lac, şi-a spus, Orbul e cu mine, Orbul e cu noi, apa e cu noi, peştii sînt cu noi, ziua e cu noi, noaptea e cu noi, noi am crescut dar n-am învăţat să tălmăcim semnele ca el.
Se uita la Tînărul cu ochii luminoşi care stătea în faţa ei, şi-i spuse, ai crescut Copile cu ochii friguroşi, eu te ştiu de mic şi acum eşti om în toată firea, şi ea înţelegea prin fire, apă, peşte, pod, pămînt, Doctorul cu nevasta lui care veniseră de la oraş şi cumpăraseră o palmă de pămînt în sat după ce se înţelesese cu acel de la care cumpărase, Atelierul de tîmplărie, Supraveghetorul cu Ucenicii lui, pescarii pe care îi ştia de cînd se născuse, şorţul şi scăunelul din piele de capră, Cel cu vite şi Invăţătoarea, şi toată firea mai cuprindea şi ce nu ştia ea şi ce nu se vedea.
Dădu lentila Tînărului cu ochii luminoşi. El suflă asupra ei cu suflul lui, aşa cum o văzu pe Femeia cu peşti suflînd cu sufletul ei, o şterse cu o mînă de iarbă verde, apoi o ridică în zare şi privi prin ea, spunîndu-i Femeii care stătea în faţa lui, nu eşti din părţile astea, n-ai fost măritată niciodată şi Orbul nu vrea să spună că pînă în seară sirenii vor trece pe aici.
Îi dădu lentila din nou Femeii. Ea spuse:
– Ai crescut. Eu te ştiu de copil, Orbul nu te-a învăţat tot. Şi nici Învăţătoarea.
– Dar ştiu ei tot?
Femeia negă.
– Ştii tu?
– Nici cît peştele din care am scos lentila asta pentru că el nu ştie ce-a înghiţit.
Îi întinse din nou bucata aceea de sticlă şlefuită în care se adunase tot soarele zilei, era spre prînz şi soarele deasupra lacului strălucea pe tot cerul. Îi dădu lentila rotundă pe care o găsise în burta unui peşte şi-i spuse:
– Una pentru mine, una pentru tine, dar ia-o tu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: