Kakio Tomizawa (1)

Posted on

Ryu Yotsuya
Ryu Yotsuya
Istoria Haiku-ului : Zece haijini şi poezia lor

*

Kakio Tomizawa (1902-1962)

kakio

Shuoshi Mizuhara, membru influent al revistei “Hototogisu“, a părăsit în 1931 revista, ca reacţie împotriva lui Suju Takano şi Kyoshi Takahama, maestrul care apăra metoda lui Suju. Shuoshi considera că ideea “kyakkan shasei” (schiţă obiectivă) încurajează haiku-urile fără strălucire, prin descrierea lucrurilor în mod monoton, şi a insistat că haiku-ul ar trebuie să exprime frumuseţea în totalitatea ei.

Independenţa lui Shuoshi a creat un mare şoc în lumea haikuului, pe care Kyoshi o dominase. Poeţii tineri, încurajaţi de acest eveniment, au iniţiat o şi mai mare mişcare inovatoare, numită “Shinko Haiku” (Haiku nou şi proaspăt). Shuoshi nu a acordat nici o importanţă haiku-ului fără kigo (cuvânt sezonal) şi a căutat subiecte pentru haiku în natură şi în viaţa legată de natură. 

Poeţii tineri din grupul “Shinko Haiku” au refuzat regula kigo-ului şi au încercat să modernizeze haiku-ul, modelându-l după literatura din vest.
Câţiva dintre ei au simpatizat cu socialismul sau dadaismul.
Principalii poeţi ai grupului” Shinko Haiku” sunt: Sanki Saito (1900-1962), Kakio Tomizawa, Hosaku Shinohara (1905-1936), Soshu Takaya (1910 -) şi Hakusen Watanabe (1913-1969).

Kakio Tomizawa, influenţat de poeţii simbolişti, a încercat să exprime melancolia modernilor. El a introdus, ca în stilul occidental, metafora, analogia, abstracţia.
Astăzi părerile despre Kakio sunt încă diferite. În mod special, poeţii tradiţionalişti neagă cu putere valoarea grupului “Shinko Haiku” aici incluzându-l şi pe Kakio Tomizawa.
Sunt 2 voturi de blam puse pe Kakio. Unul este pentru tehnica sa: “Haiku-ul este cea mai scurtă formă poetică din lume, de aceea ea transmite doar o mică informaţie. Esenţa haiku-ului este o aluzie despre spaţiu, prin puţine cuvinte, nu prin expresionism. Iată de ce, haijinii au avut grijă să facă simple descrieri, lăsând loc pentru imaginaţia cititorului. Maniera grupului Kakio de a atrage cititorii, folosind metafora, limitează libertatea lor de imaginaţie şi lipseşte haiku-ul de intensitate”.
Acest tip de reproş vine în general de la poeţii tradiţionalişti.

Dar mi se pare că acest reproş ia în consideraţie, doar un singur aspect al tehnicii lui Kakio. Înainte de el, erau folosite doar descrierile simple. Această simplitate era atunci un fundament cultural. Multe obiceiuri au rămas şi japonezii aveau în comun judecăţi de valoare, stabilind sensuri estetice ferme. Astfel, descrierile simple au evocat aceleaşi plăceri cititorilor japonezi.

În timp ce internaţionalizarea şi dezvoltarea modernităţii s-au accelerat, a devenit dificil să împarţi aceleaşi valori, chair şi printre japonezi. Cât despre haiku, a devenit necesar să fortificăm transmiterea lui prin adoptarea unor expresii accentuate, cum ar fi metafora sau comparaţia.

Alt reproş care i s-a adus, a fost punctul lui de vedere asupra omului.
Poeţii grupului “Shinko Haiku” au respins cultura convenţională japoneză şi şi-au exprimat repulsia faţă de o societate, unde naşterea şi autoritatea bătrânilor, erau respectate mai mult decât însuşirile individuale. Ei au visat la valorile liberale şi au acceptat individualismul occidental. Au considerat că societatea şi individul sunt lucruri opuse, şi au crezut că un autor trebuie să aibă un punct de vedere, anulându-l pe cel anterior.

După război, penetrând tradiţionalismul mentalităţii japoneze, care iubea autoritatea, în ciuda experienţei dureroase a înfrângerii, Kakio a exprimat, în calitate de individ, disperarea omenirii.

Oricum, însăşi valorile care pun fiinţa umană în centrul universului, ideea că un individ are aceeaşi sumă de drepturi ca şi societatea, sunt puse la îndoială în ziua de azi. Putem spune că un individ este superior unui şoarece ? Dacă vom admite, fără ironie, că nu este nici o diferenţă între un bărbat şi un şoarece, se va naşte un nou punct de vedere despre om. Dacă un om nu mai este conştient de drepturile sale, disperarea umanităţii nu va dispărea.

Pe baza acestor importante critici împotriva grupului “Shinko Haiku“, Koi Nagata, Seito Hirahata (1905-1997), şi alţi poeţi, au fondat “Kongen Haiku” – haiku căutând originea existenţei.

Părerile despre Kakio sunt diferite, dar mulţi haijini contemporani adoptă metoda lui. Eu cred că activitatea lui, ca deschizător de drumuri nu va fi pusă niciodată în discuţie.

Traducere : Clelia Ifrim

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: