Mielul alb din vis

Posted on

Mielul alb din vis
are picături de sânge proaspăt pe gât.
Merg cu el în brațe,
prin câmpul de primăvară,
cu iarba mai sus de genunchi.
Orașul în care m-am născut
a rămas în urma mea.De acolo vin păsări cu firimituri de pâine
pentru mielul din brațele mele
și pentru mine.
Hrană împărătească pentru drum.
Dintr-o piață plină de oameni,
am cumpărat mielul viu,
care avea câteva picături de sânge proaspăt
pe gât.
Am trecut prin mulțimea grăbită,
cu el în brațe
și am ieșit afară din piața închisă.
Am mers pe jos,
zile și nopți, ani buni la rând .
Am trecut de linia de centură,
unde trenul de la periferie
era tras pe șinele acoperite de iarbă.
Acum suntem în plin câmp.
Stăm amândoi — miel și om —
între florile sălbatice ,
așteptând răsăritul de soare.
Grâul de primăvară
adie în liniștea cerului.
Vin păsări, apoi pleacă.
Se întorc în oraș.
Noi nu ne întoarcem.
Rămânem aici.
Aici este altceva .

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: