Esențe naturale

Posted on

Cartea lui Eugen D.Popin, “Convergențe“, apărută la editura Limes, din Cluj, anul trecut, are un titlu puțin suprinzător pentru o carte de haiku și tanka, așa că am citit-o a doua oară pentru a găsi punctul de convergență poetică.
Se știe că titlul poartă sau duce cartea, sau mai bine zis, titlul vinde cartea. A vinde, aici cu sensul de a citi cartea.
Cele cîteva rânduri scrise de Andrei Zanca pe coperta 4, “limpezesc” într-un fel , sau ajută la descifrarea poemelor puse sub semnul descoperirii sacrului, adică a celor eterne, în cele cotidiene, adică efemere.
Există o filogeneză a celor două stări, etern și efemer. Regăsindu-se în același mediu, adică în  viața cotidiană, în viața zilnică, ele ajung să semene și să aibă trăsături comune. Mai poetic spus, este vorba de armonie, lucru esențial în haiku.

fulgere luminează cerul —
cireșul  bătrân
numără liniștit tunetele

Liniștea cireșului din acest haiku  este o formă de armonie.
Armonia, “wa”, este prima silabă din denumirea poemului “waka”, cunoscut azi sub numele de tanka, din care s-a născut poemul haiku. Această silabă, cu același sens de armonie,  o întîlnim și în perechea de termeni “wabi — sabi”, adică armonia sub formă de lumină , găsită în  cele eterne și cele trecătoare.
Există o melancolie a regăsirii, în poemele haiku și tanka din această  carte, a regăsirii celor trecătoare în cele eterne, o trecere, o convergență de la cele pămîntești la cele aparținând cerului.

cărăruia îngustă
urcă la capelă —
dealul o însoțește tăcut 

Armonia este întotdeauna simplă. Este de ajuns un punct comun pentru două lucruri diferite. Este de altfel, traducerea sau interpretarea cuvîntului “haiku”. Este definiția cea mai simplă și utilă pentru  a înțelege acest gen de poezie.
Am găsit-o în cartea “Japonezii despre ei înșiși” de Kazuko Yamaguchi Diaconu și Paul Diaconu, apărută la editura Nipponica în 1993.
Definiția aparține lui Seishi Yamaguchi, unul din cei mai importanți poeți contemporani din Japonia, comparat cu un “ciclon” în lumea fascinantă a haiku-ului. El spunea așa : ” Haiku înseamnă inteligența artistică de a găsi un punct comun pentru două lucruri diferite “. Exemplificarea era foarte sugestivă : un licurici și stele. Trăsătură comună : strălucirea lor. Nimic mai simplu decât această definiție.
De altfel, cartea lui Eugen D.Popin ,”Convergențe” are ca motto, următorul citat din Meister Eckhart:

Cu cât ceva este mai simplu,
cu atât conține mai multă
vigoare și intensitate.

Citind cartea lui Eugen D.Popim am făcut chiar și un exercițiu de autocunoaștere la modul poetic. Ce haiku mi-a plăcut cel mai mult ? Dacă ar fi să aleg doar unul singur, pe care l-aș alege ?
Și am ales :

în liniștea amiezii
roi de viespi
în jurul mielului sfâșiat

Ce predomină în acest poem ? Imaginea mielului sfâșiat, cu trimitere la cele sacre, sau roiul de viespi, cu trimitere la cele mărunte și zilnice, consumiste ?
Poate nici una , nici alta, ci numai convergența, focalizarea pe un punct comun: liniștea amiezii. Din ce se hrănește această liniște a amiezii ? Din moartea mielului. Este un lucru foarte subtil aici, un schimb reciproc de focalizãri, ca printr-o lentilă. Să ne amintim de titlul carții și de un lucru arhicunoscut : convergența este și un fenomen optic, și acest haiku permite descifrarea lui printr-o lentilă. Liniștea se hrănește din moartea mielului, dar și moartea lui, se hrănește din liniștea amiezii. O convergentă dublă, din care se naște prin schimb, armonia imaginii.
Și pentru că îmi place acest haiku, îl rog pe autor să-mi îngăduie să fac o mică  rearanjare a poemului, pentru a deveni un haiku perfect:

Roi de viespi
în jurul mielului sfâșiat —
liniștea amiezii

Sunt amânunte “tehnice” de scrierea haiku-ului. Am renunțat la o prepoziție și am pus kireji, cezura. Poemul o cere imperios.
” Kireji” vine de la verbul ” kire”, a tăia. În haiku are rolul de a tăia în două, a diviza în două parți. În haiku-ul japonez este exprimat printr-o silabă, sau două ,”ya”,  “ka”, “kana”, adică , cezura, semnul întrebării, semnul exclamării, etc. Este un semn distinctiv pentru haiku, chiar definitoriu. Fără acest kireji, poemul respectiv este o simplă descriere de natură, un minipastel, sau cu puțină îngăduință, poem într-un vers, chiar dacă este scris pe trei linii. De aici și evitarea prepozițiilor care duc doar la o descriere naturistă.
Vorbeam de o melancolie a regăsirii, dar mai există și o altă formă de melancolie în poemele lui Eugen D.Popin. Melancolia “orezăriilor pustii”. Termenul “sabi” amintit mai sus, o definiște foarte bine. Lumina trecerii timpului, a golirii, după ce toate au fost pline. Este o acțiune letală și continuă , care face parte din viața obișnuită. Este o împăcare născută din cunoaștere și acceptare. O armonie cu cele din jur și cu tine însuți. Nimic spectaculos, în sensul de show. Doar ciclul vieții, al timpului, gol, plin, gol…

rațe sălbatice
se rotesc deasupra munților —
pescarii scot năvodul din lac

Haiku-ul este o poezie a anotimpurilor, a succesiunii lor, a celor firești , naturale, a unei ordini fluente, curgătoare, verificată de mii de ani. Păsările pleacă la vremea migrației în țările calde, frunzele cad la timpul căderii, mugurii dau când este sorocul lor, sezonul de pescuit este la timpul lui, ploaia cade la vremea ei. Sunt alte câteva idei din haiku-urike acestei cărți și ele subliniază încă o dată ordinea firească a creației.
Armonia de care vorbeam la început. Nimic strident. Nimic hibrid. Doar liniștea conștientă că faci parte din această creație naturală. Doar bucuria că poți lăsa o urmă, o poezie pentru ceilalți și pentru tine, când te vei întoarce acasă.

decantare

o dimineață senină și rece
pe colină urme de copită —
un vultur singuratic pe zare
la marginea potecii
ciulini uscați

 

Clelia Ifrim

 

Eugen D. Popin :
——————
S-a născut în 1951, în orașul Ciacova, județul Timiș. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, al Uniunii Scriitorilor Germani și al Exil – P.E.N. Germania.
Debutează în revista Orizont în 1982, iar editorial în 1985 la editura Litera, cu volumul Navigații. Din 2013  editează revista Alternanțe, revistă cultură online și tipărită.
Revista apare la Munchen și din staff-ul redacției mai fac parte Andrei Zanca și Miron Kiropol.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: