Clelia Ifrim : Discreţie şi personalitate

Posted on

Clelia IFRIM 2

Absolut pe nedrept, s-a vorbit şi se vorbeşte relativ puţin despre poezia Cleliei Ifrim, în  comparaţie cu unii-alţi autori, mai ales postdecembrişti, despre care s-au scris şi se scriu, cel puţin în unele cazuri, adevărate imnuri de slavă. Câtmerită aceştia osanalele, mai devreme sau mai târziu, exigentul şi în veci nemituibilul judecător Cronos va da verdictul în virtutea celei mai depline obiectivităţi.

Poate fi şi o vină a scriitoarei, fiindcă a pledat mai mult în favoarea ideii de individualitate,  poetică în primul rând, decât pentru a-şi impune creaţia în contextul literaturii  contemporane pe calea unor extravaganţe ale creaţiei, care, oricum, nu i s-ar fi potrivit. În acest sens, trebuie considerat că demersurile sale au consolidat o operă cuprinzând mai toate genurile literare, mărturie stau cele aproape douăzeci de volume de poezie, teatru, proză scurtă, traduceri, eseuri…, acestea formând, la urma urmei un întreg rezistent în timp. 

În orice caz, de pe o anume poziţie analizând lucrurile, şi într-un context ceva mai binevoitor, cel puţin prin creaţia sa lirică, asupra căreia mă voi opri în cele ce urmează, cutez să spun că autoarea a făcut un pas înapoi în lirica românească actuală. „Gustând” din… binefacerile modernismului, postmodernismului, şi ale altor curente-paravan, importate sau autohtone, autoarea pare dezamăgită, iar în această situaţie, o întoarcere la mai vechile… canoane (putem să le spunem chiar şi obligaţii) ale creaţiei de gen, a însemnat, de fapt, (re)găsirea unui eu solid al exprimării. Fiind, poate, puţin mai conservatorist în aprecieri, mi se pare gestul poetei un câştig, atât pentru ea cât şi pentru poezie. Nu-mi dau seama cât de mic sau de mare este  acest beneficiu şi ce valoare moral-artistică are el pentru poetă, însă e nedrept, să-l ignorăm, mai ales când ne referim la creaţia sa lirică… Astfel, cu linişte şi deplină cunoaştere de sine, ea se confesează cititorului: „Am meseria visului –/fac rost de timp./Spaţiul mi-ajunge/şi-atât cât este, pot să-l numesc./O mobilă de nori e bună peste noapte/şi ziua dacă dau de ea/nu-i nici o piedică s-o trec,/să-mi văd de-ale mele.” (Am meseria visului, pag. 28, din vol. Cei născuţi). Sau: „În fiecare poezie/material pentru o apă de legătură,//aşa cum cerul coboară până la râu/să caute trupul înecatului/înaintea rudelor,//aşa cum vestea pe buzele lui/trece dincolo de pod.” (În fiecare poezie, pag. 42, din vol. Despre natura sufletului). În ambele cazuri, poeta, oarecum ciudat, îşi autodefineşte sinele în două ipostaze diferite conferindu-i acestuia şansa proiectării mesajului spre destinatarul operei sale pe cele două principale lungimi de undă sufleteşti: cea introvertită şi cea extrovertită care, cel puţin în această ordine de idei, se întrepătrund şi se intercondiţionează în mod eficient, şi fericit, aş zice. Din acest unghi considerată creaţia Cleliei Ifrim, în primul rând cea lirică, este, de fapt, rezultanta unui exerciţiu de concizie la care poeta a recurs, nu întâmplător, şi anume: forma fixă, care presupune o anumită rigoare. Astfel, „încorsetarea” expresivităţii sale lirice în pretenţioasa formă haiku, a completat/rotunjit zestrea sa poetică cu un element care, s-a dovedit, în timp, a fi extrem de bine pliat pe individualitatea sa artistică. Iată o mostră de poezie în care concizia, substanţa şi ansamblul textului, dau măsura creaţiei: „Coama de deal şi valul care trece,/în iarba înaltă stau să se-nece,/în iarba de pământ ce-a fost găsită/de prima fată din ursită.//Îi vin de ajutor două străine,/şi iarba de pământ abia le ţine./Că iarba aceasta este ca o sită/n-o ştie a doua fată din ursită.//Şi nici a treia nu o cunoaşte,/că iarba de pământ, iarba de Paşti,/nimic nu vrea să aibă de la ele,/că vie este în Noaptea de Înviere.”(Iarba de pământ, pag. 44, din vol. Cloşca cu puii de piatră). Revenind la forma haiku: după mine, Clelia Ifrim este, cel puţin la ora actuală, cea mai reprezentativă voce a poemului născut pe meleagul nipon, dovadă fiind şi aprecierea de care se bucură în ţara respectivă creaţia sa de gen. Iată ce scrie, de exemplu, despre poezia ei, editorul revistei The Sound of Poetry: „Ea este o poetă ale cărui cuvinte sunt foarte calme, dar cu o mulţime de înţelesuri dincolo de ceea ce spune.

Citind creaţia lirică a Cleliei Ifrim, este imposibil să nu fie remarcată, aşa cum aminteam ceva mai înainte, sintetica expunerii ideii din fiecare poem, ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu este altceva decât consecinţa familiarizării sale perfecte cu rigiditatea „strofei” de… 17 silabe, 3 versuri, adică 5-7-5 silabe, forma tradiţional impusă a poeziei japoneze de formă fixă. Fără a mai insista pe ideea de folosire economicoasă a mijloacelor de expresie, ceea ce este de subliniat în creaţia lirică a poetei, citind-recitind unele poeme, zestrea imaginativă este ilustrată şi exploatată aproape tot timpul cu fervoare: „ O noapte albă este un urs polar/ce adulmecă zăpadă,/sau carne albă/lăsată nopţii garanţie,/sau ceaţa/din ochiul ce a fost vânat.”(Insomnii, pag. 32, din vol. Cei născuţi). Din acest punct de vedere, se poate observa lesne apetenţa sa nu neapărat pentru spectaculos, mai degrabă pentru o adâncire a trăirilor până când acestea se divulgă într-o reală suferinţă a trăirilor artistice şi, de ce nu?, a epuizării, precum în poemul Dedicaţie: „Mi-am măritat toate cuvintele –/prima rată de lumină./Nu mai sunt nimic –/doar un teren de cretă – o bucată de calciu/din care nu creşte nimic./Mai am o fată –/pe ea nu ţi-o dau nici în ruptul capului.”(pag. 84, din vol. Despre natura sufletului). Şi dacă tot am ajuns aici cu discuţia, se naşte o întrebare aparent retorică: în ce măsură putem, sau avem motive temeinice în privinţa competenţei poetice a Cleliei Ifrim? Chestiunea nu este deloc simplă, pentru că la ea există, din punct de vedere evolutiv, o permanenţă a dezvoltării procesului de valorificare maximă a creaţiei. Nu altfel se petrec lucrurile atunci când ne referim la poezia în genul clasic, unde poeta îşi demonstrează potenţa şi rigurozitatea cu un fel de evlavioasă rigurozitate şi, am senzaţia, că, tocmai în această severitate este mai… ea însăşi: „Amarantă, piatră dulce,/vin bărbaţii să se culce,/la un ceas de mărgărit/cu-o femeie de iubit.//Amarantă, piatră deasă,/cruce-ai fost pentru-o mireasă/ce-a fost pusă la pământ,/în rochiţa ei de vând.//Amarantă, piatră seacă,/vin bărbaţii toţi să tacă,/să te ceară de sub lume/de la luna ce apune.//Dar niciunul nu-i în stare/să găsească piatra-n floare,/şi te lasă sub pământ/în rochiţa ta de vânt.” (De dragoste, pag. 38, din vol. Cloşca cu puii de piatră). Aici, deşi poeta utilizează o metrică alertă cu un ritm interior adecvat, dincolo de acest aspect se simte o dramă sufletească greu de reprodus în cuvinte. De-aceea, şi această frumoasă, elegantă şi umană ducere în eroare a cititorului cu o poezie a cărei construcţie tehnică derutează, sau altfel spus, se supune unui derapaj discret spre o lume a subconştientului unde, iată, se poate pătrunde, doar cu îngăduinţa autoarei…

Ca să nu mai lungesc vorba, aş mai afirma cu toată sinceritatea şi responsabilitatea, că avem în Clelia Ifrim una dintre vocile lirice tot mai rare, din păcate, în care fiorul poetic este o prezenţă activă şi, nici într-un caz, accidentală. Construcţia epică, tratarea condescendentă a temelor alese şi, nu în ultimul rând, responsabilitatea faţă de creaţie şi destinatarul său, o aduc pe Cleliei Ifrim între reprezentantele cele mai importante ale liricii tradiţionale, aproapiată de poezia Anei Blandiana, mai ales cea din perioada antedecembristă, fără ca ea, Clelia Ifrim, să-şi piardă individualitatea şi, implicit, personalitatea artistică. Aşadar, şi într-un fel de consecinţă, consider că este regretabilă şi nedreaptă – cum spuneam – această ignorare – dacă nu e prea mult spus…

 Dumitru Hurubă

Clelia IFRIM: vol. Cei născuţi/The born ones (Editura Limes, 2013); vol. Despre natura sufletului/Sur la nature de l’âme (Editura Limes, 2013); vol. Cloşca cu puii de piatră (Editura Limes, 2014)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: