Revista ALTERNANȚE – ANUL II, Nr. 4 (5), octombrie 2014

Posted on

REVISTA_ALTERNANTE-I

Anul II, Nr.4 (5), octombrie 2014

Revista“Alternanţe”reuneşte în paginile ei exclusiv creaţii literare şi de artă din toate părţile lumii, cu precădere însă din Ţară. În cuprinsul ei vor alterna poezia, eseul, critica, proza, teatrul, însoţite de lucrări grafice şi de pictură a celor mai aleşi reprezentanţi ai ei. Ea se va profila treptat pe tematici anunţate în prealabil, încât cei interesaţi să-şi poată pregăti din vreme materialul dorit. Colegiul de redacţie al revistei nu îşi asumă răspunderea pentru orientările colaboratorilor săi. Ea rămâne deschisă tuturor, mai ales tinerilor scriitori, artiștilor plastici din ţară, precum şi celor din afara ei, încercând astfel să ofere o panoramă cât mai cuprinzătoare a creatorilor reuniţi în paginile ei. Sperăm că în momentul când vor primi revista, atât cei care au colaborat la numerele ei, cât şi cei interesaţi de o colaborare să ne trimită în continuare materialele lor cele mai reprezentative..

Redacţia : Andrei Zanca, Eugen D. Popin, Vasile Gogea, Miron Kiropol
Concepție grafică: Șerban Popin
Webdesign şi Desktop-Publishing: Maximilian Dengg
Administrator site: Eugen D. Popin

În acest număr semnează : Liviu Antonesei, Mircea Ivănescu, Mihaela Albu, Aurel Ion Brumaru, Horia Bădescu, Traian Ştef, Nicolae Coande, Dorin Tudoran, Dan Anghelescu, Ioan Moldovan, Luca Piţu, Virgil Diaconu, Horia C. Deliu, Nicolae Szekely, Dan Iancu, Mihaela Kloos-Ilea, Echim Vancea, Sergiu Vâlcu, Rodica Marian, Alexandru Cistelecan, Ana Blandiana, Mircea Petean, Clelia Ifrim, Alexandru Dan, Maria Bereny, James Meredith, Laurian Lodoabă, Geo Galetaru, Silviu Buzan, Cornel Teulea, Gellu Dorian, Mihai Eminescu, Anna Ahmatova, Alexander Bertsch, Izet Sarajlic, Bernhard Setzwein, Despina S. Budişteanu, Mirel Radu Petcu, Heribert Riesenhuber, Traian Vasilcău, Lucian Blaga, Olimpia Iacob, Leo Butnaru, Maximilian Dengg.

Clelia Ifrim

***

Poeme din volumul Cei născuţi
aparut la editura Limes, Cluj, 2013.

*

Sclipeşte îngerul pe coama unui cal

Sclipeşte îngerul pe coama unui cal.
Alb. Alb ca isopul, burete vechi de mare.
Sau ca o zare împinsă înainte.
Nu pot să trec de ea.
Întind mâna să o dau la o parte.
Mă tai şi curge sânge.
Îngerul sclipeşte iar, pe coama unui cal..

(…)

Zi de târg

Focar de mâini –
mobilier deschis
ca un stup de primăvară
ce şi-a-nghiţit stăpânul.

Albine de schimb
sunt aceste peisaje.
Se vede-n mijlocul lor
cititorul orb
şi atlanţii scriindu-şi oferta

(…)

Străinele

Păstrătoarele de cerneluri –
fete în casa mării.
Nu ţin de suprafaţă.
Ies la mal
numai când sepiile nopţii……

(…)

Citeşte mai mult pe Revista ALTERNANȚE : Cei născuţi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: