Revista ALTERNANȚE – ANUL II, Nr. 2 (3), aprilie 2014

Posted on

REVISTA_ALTERNANTE-I

Anul II, Nr.2 (3), aprilie 2014

Revista“Alternanţe”reuneşte în paginile ei exclusiv creaţii literare şi de artă din toate părţile lumii, cu precădere însă din Ţară. În cuprinsul ei vor alterna poezia, eseul, critica, proza, teatrul, însoţite de lucrări grafice şi de pictură a celor mai aleşi reprezentanţi ai ei. Ea se va profila treptat pe tematici anunţate în prealabil, încât cei interesaţi să-şi poată pregăti din vreme materialul dorit. Colegiul de redacţie al revistei nu îşi asumă răspunderea pentru orientările colaboratorilor săi. Ea rămâne deschisă tuturor, mai ales tinerilor scriitori, artiștilor plastici din ţară, precum şi celor din afara ei, încercând astfel să ofere o panoramă cât mai cuprinzătoare a creatorilor reuniţi în paginile ei. Sperăm că în momentul când vor primi revista, atât cei care au colaborat la numerele ei, cât şi cei interesaţi de o colaborare să ne trimită în continuare materialele lor cele mai reprezentative..

Redacţia : Andrei Zanca, Eugen D. Popin, Vasile Gogea, Miron Kiropol
Concepție grafică: Șerban Popin
Webdesign şi Desktop-Publishing: Maximilian Dengg
Administrator site: Eugen D. Popin

În acest număr semnează: Liviu Antonesei, Al. Cistelecan, Dumitru Chioaru, Mircea A. Diaconu, Ion Mircea, Ana Blandiana, Augustin Doman, Horia Gârbea, Simona-Grazia Dima, Adrian Popescu, Rodica Grigore, Clelia Ifrim, Letiţia Ilea, Florin Manole, Petru Ilieşu, Florina Codreanu, Ovidiu Pecican, Liviu Ioan Stoiciu, Andrei Zanca, George Vulturescu, Michael Krüger, Eugen D. Popin, Traian Ştef, Kurt Tucholsky, Monica Manolachi, Gabriela Creţan, Nicolae Coande, Adrian Gurgău, Traian Vasilcău, Simion Dănilă, Miron Kiropol, Radu Țuculescu, Olimpia Iacob, Silvia Bitere, Iulian Dămăcuş, Despina Skeletti-Budişteanu.

Clelia Ifrim

***

Poeme din volumul Cei născuţi
aparut la editura Limes, Cluj, 2013.

*

Firimituri de foc

Bucătaria are culoarea focului.
În această lumină strălucesc
firimiturile de pîine ,
cristalele de sare,
smalțul chiuvetei,
lama cuțitului.
O umbră desculță
trece din somn în somn
sā bea un pahar de apă,
în timp ce culege
firimiturile de foc de pe jos.

(…)

După ce ieși din acest teritoriu

După ce ieși din acest teritoriu,
începi să simți că ai mîini,
că ai picioare,
că trebuie să trăiești.
Nu ai chemat niciodata Salvarea.
O apă curgătoare
nu aparține celor văzute.

(…)

Citeşte mai mult pe Revista ALTERNANȚE : Cei născuţi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: